
NATO: Înlocuitorul lui Stoltenberg va fi anunțat în aprilie
NATO caută un nou secretar general care să îi succeadă lui Jens Stoltenberg, căruia îi va expira mandatul la sfârşitul lunii septembrie. El se află la conducerea alianței nord-atlantice din

NATO caută un nou secretar general care să îi succeadă lui Jens Stoltenberg, căruia îi va expira mandatul la sfârşitul lunii septembrie. El se află la conducerea alianței nord-atlantice din

Secretarul general al NATO i-a chemat pe europeni să-şi mărească producţia de arme pentru a creşte livrările către Ucraina şi pentru a face față unei eventuale confruntări cu Rusia, „care

Secretarul general al NATO a minimizat, ieri, temerile că o realegere a fostului preşedinte american Donald Trump ar putea slăbi alianţa militară occidentală, informează News.ro. Jens Stoltenberg a declarat că

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a început, ieri, o vizită la Washington, în centrul discuțiilor fiind continuarea ajutării Ucrainei de către SUA, relatează AFP, potrivit News.ro. El a fost

Premierul ungar Viktor Orban și-a reafirmat, astăzi, sprijinul guvernului său pentru aderarea Suediei la alianță. Orban a dat aceste asigurări, într-o convorbire pe care a avut-o cu secretarul general al

Un grup de funcţionari din cadrul Ministerului de Externe şi al biroului premierului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, îl acuză pe acesta că a „ascuns informaţii negative” şi a menţinut

Mark Rutte, în vârstă de 56 de ani, premierul olandez în exercițiu, devine marele favorit pentru a-i succeda norvegianului Jens Stoltenberg în funcția de secretar general al NATO, potrivit informațiilor

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit la Forumul Economic Mondial de la Davos cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, faţă de care a insistat privind candidatura ţării sale la
Jens Stoltenberg NATO-főtitkár ma azt mondta, hogy az észak-atlanti szövetség január 10-én rendkívüli ülést tart a szövetséges diplomaták és ukrán tisztviselők között. Ez a döntés a közelmúltban Ukrajna területén végrehajtott

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat într-un interviu acordat agenției de presă dpa că se așteaptă ca procesul de aderare al Suediei la Alianța Nord-Atlantică să fie finalizat

A NATO brüsszeli főhadiszállásán két napon át tartó intenzív megbeszéléseken a Szövetség tagállamainak külügyminiszterei megvitatják, milyen lépéseket kell tenni Ukrajna támogatására a folyamatban lévő orosz invázióval szemben. Jens Stoltenberg, a

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a exprimat îngrijorarea alianței cu privire la creșterea retoricii secesioniste și a influenței ruse în Bosnia și Herțegovina. Declarațiile au fost făcute în contextul

Ministrul de externe al Letoniei, Krisjanis Karins, s-a arătat interesat să devină viitorul secretar general al NATO, relatează Politico, potrivit Agerpres. Karins a demisionat din funcţia de premier al Letoniei,

Marți, la Bruxelles, ministrul apărării al Germaniei, Boris Pistorius, a anunțat că Uniunea Europeană se confruntă cu dificultăți în îndeplinirea angajamentului de a furniza Ucrainei cele 1 milion de proiectile

Astăzi, Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, a emis un apel către statele europene aliate să intensifice eforturile în sprijinul Ucrainei în confruntarea acesteia cu agresiunea rusă. În cadrul unei

Miercuri, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a îndemnat Parlamentul maghiar să ratifice „cât mai repede posibil” aderarea Suediei la NATO. Această declarație a fost făcută în cadrul unei conferințe

Rusia continuă să exercite presiuni asupra Republicii Moldova, utilizând șantajul energetic și dezinformarea pentru a destabiliza societatea, a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înainte de întrevederea de la

NATO a anunțat joi că își intensifică patrulele în Marea Baltică. Decizia vine după descoperirea unor pagube la o conductă de gaz care leagă Finlanda și Estonia, precum și la

Az Észak-atlanti Szerződés Szervezete (NATO) hétfőn bejelentette, hogy nukleáris fegyverekkel végzett nagyszabású gyakorlatokat hajt végre Európában, egy szóvivő nyilatkozata alapján, amit a dpa és az Agerpres hírügynökségek közöltek. A „Steadfast

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a mers, astăzi, într-o vizită surpriză la Kiev. Într-o conferință comună cu președintele Volodimir Zelenski, acesta a spus că trupele ucrainene avansează, câștigând teren

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că Alianța Nord-Atlantică nu are niciun indiciu că resturile de drone descoperite pe teritoriul României ar fi rezultatul unui atac deliberat

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, astăzi, că Ucraina este cea care va decide când sunt îndeplinite condițiile potrivite pentru a începe negocierile de pace după invazia rusă.

Membrii NATO au convenit în unanimitate să prelungească mandatul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al Alianței pentru încă un an. Stoltenberg și-a exprimat recunoștința pe Twitter, declarând: „Sunt onorat

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, îl va primi, mâine, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a pregăti summitul de la Vilnius ce va avea loc pe 11-12 iulie, a

Rebeliunea din weekend a mercenarilor din gruparea paramilitară rusă Wagner în Rusia arată că invazia Ucrainei, care a fost lansată de către preşedintele rus Vladimir Putin în februarie 2022, a

Ministrul apărării britanic, Ben Wallace, a exclus posibilitatea de a-i succeda lui Jens Stoltenberg în funcţia de secretar general al NATO, transmite DPA, potrivit Agerpres. ”Acest lucru nu se va

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a vizitat joi Kievul pentru prima dată de la invazia pe scară largă a Rusiei, arătând sprijinul alianței militare pentru Ucraina, care se pregătește să lanseze

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat astăzi că România a jucat şi joacă un rol important în eforturile Alianţei Nord-Atlantice de a sprijini Ucraina. „România a jucat şi

Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre NATO, care are avea loc, astăzi și mâine, la Bucureşti, este „oportunitatea de a repeta un mesaj clar din partea aliaţilor, inclusiv România,

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a apreciat sprijinul Germaniei pentru Ucraina în rezistenţa acesteia în faţa invaziei ruse, în remarci făcute în ediţia de duminică a cotidianului naţional Die

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, va ajunge în România luni şi are programate întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan

Noul prim-ministru britanic, Rishi Sunak, a promis marţi că Regatul Unit va rămâne „un fundament al NATO pentru generaţii” şi a anunţat noi ajutoare pentru armata ucraineană, înainte de a-l

Miniştrii apărării din NATO participă, astăzi și mâine, la o reuniune în cadrul căreia vor discuta despre nevoia consolidării apărării aliate şi a protejării infrastructurilor critice, după recentele atacuri asupra

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat, astăzi, sprijinul Alianţei Nord-Atlantice pentru Ucraina, după o discuţie pe care a purtat-o cu ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, pe fondul

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, azi, că oraşul Liman, important nod feroviar din regiunea Doneţk anexată de Moscova, se află în întregime sub controlul armatei ucrainene, a doua zi

Ucraina cere aderarea la NATO, în replică la discursul lui Vladimir Putin, care a anunțat, vineri, anexarea ilegală a celor patru regiuni ocupate din Ucraina, care reprezintă 18% din teritoriul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a purtat o discuție cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a condamnat referendumurile organizate de Rusia în Ucraina şi a precizat că aliaţii NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, astăzi, că Ucraina a realizat o contraofensivă foarte eficientă împotriva forţelor ruse, dar acest lucru nu constituie un semnal că războiul care

Mai multe state membre ale NATO, printre care și SUA, vor anunța, în cadrul summitului de la Madrid, suplimentarea contribuțiilor în materie de apărare a flancului estic al alianței, cu

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se întâlnește, astăzi, la Casa Albă, cu președintele american, Joe Biden, relatează CNN, preluat de news.ro. Potrivit administrației prezidențiale americane, președintele Joe Biden va

Finlanda şi Suedia şi-au depus, astăzi, împreună, cererile de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). „Acesta este un moment istoric pentru securitatea noastră. Sperăm să finalizăm rapid procesul

Ucraina poate câştiga războiul cu Rusia, consideră secretarul general al NATO. Într-o intervenţie pe care a susţinut-o după o reuniune informală a NATO, la Berlin, Jens Stoltenberg a declarat că