Stoltenberg: NATO supraveghează situația din Rusia și Belarus

Rebeliunea din weekend a mercenarilor din gruparea paramilitară rusă Wagner în Rusia arată că invazia Ucrainei, care a fost lansată de către preşedintele rus Vladimir Putin în februarie 2022, a fost „o eroare strategică”, apreciază secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Evenimentele din weekend sunt o problemă internă rusă şi încă o nouă demonstraţie a unei erori strategice majore pe care preşedintele Putin a comis-o prin anexarea ilegală a Crimeii şi prin războiul împotriva Ucrainei”, a declarat Stoltenberg presei la Vilnius, care va găzdui summitul NATO luna viitoare.

Jens Stoltenberg a dat asigurări că NATO supraveghează situația din Rusia și Belarus. ”Noi supraveghem situaţia în Rusia”, a declarat Stoltenberg. „Monitorizăm de asemenea situaţia în Belarus”, a adăugat secretarul general al NATO, în timp ce Moscova a trimis acolo muniţii nucleare la începutul lunii.

„Nu vedem niciun indiciu că Rusa s-ar pregăti să utilizeze arme nucleare, dar NATO rămâne vigilentă”, a continuat el.

„În timp ce Rusia îşi continuă asaltul, este şi mai important să continuăm să sprijinim Ucraina”, a adăugat Stoltenberg.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *