
SUA se opun reocupării de către Israel a Fâșiei Gaza
Washingtonul a declarat ieri că se opune unei noi ocupaţii pe termen lung a Fâşiei Gaza de către Israel, potrivit Agerpres. „Palestinienii trebuie să fie în centrul acestor decizii, Gaza

Washingtonul a declarat ieri că se opune unei noi ocupaţii pe termen lung a Fâşiei Gaza de către Israel, potrivit Agerpres. „Palestinienii trebuie să fie în centrul acestor decizii, Gaza

SUA au ajutat peste 400 de cetăţeni americani rezidenţi permanenţi legali şi alte persoane eligibile să părăsească Fâşia Gaza, a declarat ieri Departamentul de Stat, adăugând că în enclava asediată

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a primit aprobarea autorităţilor israeliene şi egiptene privind evacuarea cetăţenilor moldoveni din Fâşia Gaza, prin punctul de trecere Rafah, informează Agerpres. „Ambasada Republicii Moldova

Reprezentanții Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat că au redeschis coridorul umanitar care permite civililor din nordul Fâșiei Gaza să plece în sudul regiunii. Acest traseu a fost

În medie 33 de camioane cu provizii au ajuns zilnic în Fâşia Gaza sub asediu prin punctul de trecere cu Egiptul de la Rafah de când acesta a fost redeschis,

Un număr de 103 cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membrii de familie ai acestora au primit, în cursul nopţii trecute, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei

Armata israeliană a anunţat, astăzi, că le acordă civililor din nordul Fâşiei Gaza un nou termen de patru ore pentru a fugi spre regiunea de sud a enclavei, relatează dpa,

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a afirmat, astăzi, că peste 260 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora solicită evacuarea din Gaza, potrivit Agerpres. Şefa diplomaţiei române, care

Bilanţul victimelor franceze ale atacurilor mişcării islamiste palestiniene Hamas împotriva Israelului a fost din nou revizuit în creştere, cu 40 de morţi şi opt dispăruţi, a anunţat, astăzi, şefa guvernului

Secretarul de stat american, Antony Blinken se află în vizită în Turcia și poartă, astăzi, convorbiri la Ankara cu ministrul de externe turc, Hakan Fidan, pentru prima dată de la

Un palestinian obişnuit din Gaza trăieşte în medie cu doar două bucăţi de pâine pe zi, potrivit unui oficial ONU, informează The Guardian, citat de News.ro. Palestinianul obişnuit din Gaza

ONU estimează la 1,2 miliarde de dolari ajutoarele umanitare care ar fi necesare pentru locuitorii din Fâşia Gaza şi Cisiordania, până la sfârşitul acestui an, a indicat Biroul de coordonare

Spitalele şi agenţiile de ajutor au avertizat că unităţile medicale din Gaza se vor opri dacă nu se livrează combustibil pentru a menţine liniile electrice în funcţiune, în timp ce

Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat ieri că 74 de americani care deţin şi o a doua cetăţenie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza, transmite Agerpres. ”Veste bună, astăzi au

Franţa va trimite un al doilea portelicopter în zona de coastă a Fâşiei Gaza pentru a ajuta la furnizarea de ajutor medical persoanelor afectate de bombardamentele din zona asediată, relatează

Evacuările civililor din Fâșia Gaza continuă și astăzi, pentru a doua zi, dar încă nici un cetățean român nu se află printre persoanele care trec în Egipt. Radu Filip, purtătorul

76 de răniţi palestinieni şi 335 de cetăţeni străini şi cu dublă cetăţenie au fost evacuaţi miercuri din Fâşia Gaza spre Egipt, o premieră de la declanşarea războiului dintre Israel

Cancelarul german Olaf Scholz i-a transmis ieri premierului israelian Benjamin Netanyahu că protecţia civililor din Fâşia Gaza şi livrarea de ajutor umanitar sunt cruciale, relatează AFP, potrivit Agerpres. Scholz a

Statele Unite nu vor trimite trupe de menţinere a păcii pe teren, în Fâşia Gaza, informează Reuters, potrivit Agerpres. „Nu există planuri sau intenţii de a duce trupe militare americane

Un prim grup, format din străini sau cu dublă cetăţenie, a sosit astăzi în Egipt venind din Fâşia Gaza, devenită o zonă de luptă după atacul comis în 7 octombrie

Primele ambulanţe care transportă răniţi din Fâşia Gaza au intrat astăzi în Egipt, după deschiderea frontierei, informează News.ro. În total, este vorba de aproximativ 80 de ambulanţe din Egipt care

În timp ce bombardamentele continuă să zguduie Fâșia Gaza și să provoace pierderi de vieți omenești, premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut o declarație fermă, citând din Biblie și negând

Qatarul a mediat un acord între Egipt, Israel şi Hamas, în coordonare cu SUA, care să permită ieşirea deţinătorilor de paşapoarte străine şi a unor răniţi în stare critică din

Autorităţile israeliene şi cele egiptene au informat în cursul nopţii de marţi spre miercuri că, urmare a negocierilor internaţionale complexe purtate în ultimele zile, s-a decis deschiderea în cursul zilei

În urma criticilor privind numărul mare de victime civile în Fâşia Gaza, premierul israelian Benjamin Netanyahu a comparat războiul împotriva grupării islamiste Hamas cu lupta Aliaţilor împotriva naziştilor în Al

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat luni că 8.306 persoane au fost ucise în acest teritoriu palestinian de la începutul războiului cu Israelul, informează AFP, potrivit Agerpres. De asemenea,

Marea Britanie încearcă să obţină o încetare temporară a ostilităţilor în Fâşia Gaza astfel încât să le poată fi livrat mai mult ajutor umanitar palestinienilor aflaţi sub asediu, a indicat

Cotaţia petrolului a scăzut, astăzi, pe piaţa din Asia, după ce ofensiva terestră lansată de Israel în Fâşia Gaza nu a condus la o reacţie militară semnificativă din partea Iranului,

Israelul a cerut demisia secretarului general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres, în urma discursului său privind atacurile dintre Israel și gruparea Hamas. Guterres a declarat că „atacurile îngrozitoare”

Guvernul chinez a făcut o declarație privind conflictul din Orientul Mijlociu, subliniind că Israelul are dreptul de a se apăra, dar trebuie să respecte dreptul internațional și să protejeze civilii.

Guvernul României a luat o hotărâre în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, astăzi, privind acordarea de sprijin umanitar pentru populaţia civilă grav afectată din Fâșia Gaza, în contextul

Ambasadorii ţărilor arabe la Bruxelles au cerut, astăzi, Uniunii Europene să solicite o încetare a focului în Fâşia Gaza şi să facă tot posibilul pentru oprirea imediată a violenţei împotriva

Armata israeliană continuă să bombardeze Fâșia Gaza, anunțând astăzi că a lovit peste 200 de obiective ale grupării islamiste palestiniene Hamas şi că a ucis membri ai organizaţiei, inclusiv pe

Peste un milion de oameni au fugit din nordul Fâşiei Gaza, în timpul ce Israelul continua să adune trupe în apropierea enclavei palestiniene în vederea unei ofensive terestre iminente, relatează

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă, Martin Griffiths, a anunţat că se va deplasa mâine în Orientul Mijlociu pentru a ajuta la negocierile privind furnizarea ajutorului pentru populaţia din

Astăzi, armata israeliană a emis un avertisment, solicitând evacuarea imediată a circa un milion de palestinieni din nordul Fâşiei Gaza. Avertismentul a venit în a şaptea zi a operaţiunilor militare

Egiptul ar fi avertizat Israelul cu câteva zile înainte ca Hamas să lanseze atacurile teroriste, susține un oficial american, potrivit Digi24. Michael McCaul, șeful Comitetului pentru Afaceri Externe al Camerei

Hamas a tras cu rachete în direcţia Tel Aviv, dar acestea au fost interceptate de sistemul Iron Dome. Mișcarea islamistă susține că raidurile israeliene ar fi lovit două tabere de
Miercuri, președintele Joe Biden a făcut un apel către Israel pentru a respecta „legile războiului”, în răspunsul său la atacul fără precedent lansat sâmbătă din Fâșia Gaza împotriva teritoriului său,

Forţele de apărare israeliene au anunţat că peste 200 de ţinte au fost lovite peste noapte în Gaza, potrivit News.ro. „În ultimele ore, avioanele şi navele de război ale forţelor

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a afirmat astăzi că aproximativ 900 de români solicită evacuarea din Israel, respectiv din Fâşia Gaza, în contextul conflictului armat din această zonă, relatează Agerpres.

Armata israeliană a anunţat, în această dimineață, că a lovit „peste 500 de ţinte” în timpul nopţii în Fâşia Gaza, pentru a încerca să reia controlul în faţa combatanţilor Hamas,

Compania aeriană Wizz Air a anunțat anularea zborurilor către și dinspre Tel Aviv, ca urmare a escaladării conflictului dintre Israel și Fâșia Gaza. Această informație a fost furnizată de către

Hussam Badran, membru al biroului politic al Hamas, afirmă că atacul grupării teroriste asupra Israelului se află abia la început, scrie Times of Israel, preluat de News.ro. Badran a afirmat

Avioanele israeliene au lovit vineri locații din Liban și Gaza, ca represalii la atacurile cu rachete ale grupării islamiste Hamas. Două explozii au fost auzite în Gaza joi seara târziu.

Israelul a lansat mai multe atacuri aeriene asupra Fâșiei Gaza blocată, la o zi după ce forțele israeliene au ucis nouă palestinieni, inclusiv o femeie în vârstă, în tabăra de