Primele ambulanţe care transportă răniţi din Fâşia Gaza au intrat astăzi în Egipt, după deschiderea frontierei, informează News.ro.
În total, este vorba de aproximativ 80 de ambulanţe din Egipt care au sosit, în această dimineaţă, în punctul de trecerea frontierei către Fâşia Gaza de la Rafah, pentru a prelua palestinieni răniţi, declară un oficial egiptean pentru CNN.
Răniţii sunt primii palestinieni care ies din enclava palestiniană de la începutul războiului Israelului cu Hamasul, în urmă cu peste trei săptămâni.
Oficialul citat declară că punctul de frontieră este pregătit să permită trecrea unui număr de 81 de palestinieni răniţi care să primească îngrijiri în spitale din Egipt.
Directorul Spitalului Al Shifa din Fâşia Gaza, doctorul Mohammed Abu Silmiyeh, a spus că majoritatea răniţilor necesită intervenţii chirurgicale în bloc operator, o procedură care este imposibilă în prezent în Fâşia Gaza.
În total, bombardamente israeliene în Fâşia Gaza s-au soldat cu peste 8.500 de morţi şi peste 21.000 de răniţi, de la 7 octombrie.








