Blinken continuă maratonul diplomatic. La Ankara

Secretarul de stat american, Antony Blinken se află în vizită în Turcia și poartă, astăzi, convorbiri la Ankara cu ministrul de externe turc, Hakan Fidan, pentru prima dată de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea palestiniană islamistă Hamas, informează AFP, potrivit Agerpres.

Vizita secretarului de stat american în Turcia, în cadrul turneului său regional, are loc în contextul în care nemulţumirea faţă de Israel și Occident a provocat proteste în această țară.

Duminică, poliţia turcă a recurs la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa sute de manifestanţi care s-au adunat în faţa unei baze aeriene ce găzduieşte forţe americane, în sud-estul ţării.

Chiar preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ales să se deplaseze luni într-o regiune izolată din sud-estul țării, decizie despre care s-a spus că ar fi evitat întâlnirea cu oficialul american.

Tema centrală a convorbirilor dintre Blinken şi Fidan este situaţia din Gaza, căreia secretarul de stat american i-a consacrat şi discuţiile purtate începând de vineri în Israel, în Iordania, Cisiordania, Cipru şi Irak.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *