ONU: Palestinienii caută pâine și apă pentru a supraviețui

Un palestinian obişnuit din Gaza trăieşte în medie cu doar două bucăţi de pâine pe zi, potrivit unui oficial ONU, informează The Guardian, citat de News.ro.

Palestinianul obişnuit din Gaza trăieşte cu două bucăţi de pâine care este făcută din făină pe care ONU a depozitat-o în regiune, însă principalul strigăt care se aude acum pe stradă este „apă, apă”, a declarat directorul din Gaza al agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni.

Thomas White, care a călătorit în Fâşia Gaza în ultimele săptămâni, a descris locul ca fiind o „scenă de moarte şi distrugere”. Nici un loc nu mai este sigur acum, a spus el, iar oamenii se tem pentru vieţile lor şi pentru capacitatea lor de a-şi hrăni familiile.

Agenţia pentru refugiaţi palestinieni sprijină aproximativ 89 de brutării din Gaza, cu scopul de a se face pâine pentru 1,7 milioane de persoane, le-a spus White diplomaţilor din cele 193 de naţiuni membre ale ONU, în cadrul unei reuniuni recente.

Dar, a spus el, „acum oamenii nu mai caută doar pâine, caută apă”.

Coordonatorul adjunct al ONU pentru Orientul Mijlociu, Lynn Hastings, care este şi coordonatorul umanitar pentru teritoriile palestiniene, a declarat că doar una din cele trei linii de alimentare cu apă din Israel este operaţională.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *