Armistițiul dintre Israel și Hamas a fost prelungit cu două zile
Armistiţiul de patru zile în luptele dintre Israel şi Hamas, încheiat în cadrul unui acord intrat în vigoare vineri, va fi prelungit cu două zile, a declarat luni Qatarul, ţară
Armistiţiul de patru zile în luptele dintre Israel şi Hamas, încheiat în cadrul unui acord intrat în vigoare vineri, va fi prelungit cu două zile, a declarat luni Qatarul, ţară
Așteptările Bulgariei de intrare în Zona Euro sunt fixate pentru anul viitor. Adjunctul guvernatorului Băncii Naţionale a Bulgariei, Andrey Gyurov, a subliniat că iunie 2024 este luna esenţială pentru aspiraţiile
Premierul suedez Ulf Kristersson a denunţat luni declaraţiile „lipsite de respect” ale liderului extremei drepte, susţinător al guvernului, care a cerut distrugerea unor moschei, potrivit AFP conform Agerpres. Liderul partidului
Acordurile de la Oslo, care ar fi trebuit să conducă la „coexistenţa paşnică” a unui stat israelian şi a unui stat palestinian, sunt complet moarte, afirmă unul dintre artizanii lor,
Moscova transmite mesaje pacifiste către țările din Estul Europei. Rusia nu are planuri agresive şi nici „expansioniste” în Europa, a asigurat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, astăzi, proiectul de rezoluţie a Parlamentului României privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest, informează
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a solicitat, astăzi, la Bruxelles, o prelungire a armistiţiului din Fâşia Gaza dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, transmit AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
România susţine adoptarea, în luna decembrie, a deciziei pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova şi Ucraina, a afirmat, astăzi, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu. Ea a participat la
Exporturile de cereale ale Ucrainei de la începutul sezonului (iulie) şi până în prezent se ridică la 12,7 milioane de tone, potrivit datelor oficiale publicate astăzi de Ministerul Agriculturii de
Consiliul Europei a cerut, astăzi, guvernului ungar, să renunţe la pachetul legislativ care urmăreşte să incrimineze finanţarea externă a partidelor politice şi să înfiinţeze un organism de supraveghere a ONG-urilor,
Papa Francisc, care suferă de inflamație pulmonară, se află în stare „bună și stabilă”, primește terapie cu antibiotice pe cale intravenoasă și își va limita activitățile în următoarele zile pentru
Meciul de calificare la Cupa Mondială 2026 dintre Brazilia și Argentina (0:1) a început cu o întârziere de 27 de minute din cauza tulburărilor grave de pe stadion. În timpul
Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare în Olanda, după victoria surpriză a lui Geert Wilders în alegeri, au intrat în impas, informează AFP, potrivit Agerpres. Gom van Strien a
Italia a repurtat o victorie istorică în finala Cupei Davis 2023, în fața Australiei. Meciul a avut loc la Malaga, Spania, pe terenuri dure acoperite. Australienii au învins Finlanda în
Több ország diplomatái egyesítik erőiket annak érdekében, hogy rávegyék Izraelt és a Hamász palesztin szervezetet a fegyverszünet meghosszabbítására, amely ma ér véget. Josep Borrell, az európai diplomácia vezetője az ideiglenes
A litván hírszerző ügynökség (VSD) jelentette, hogy Oroszország jelentős veszteségeket szenvedett el katonái körében a hónap folyamán, történelmi mélységbe kerülve. A VSD vezetője, Darius Jauniskis, elmondta a LRT Rádiónak adott
Ministrul de interne ungar Sándor Pintér găzduieşte, astăzi, o întâlnire cu omologii săi din Germania, Austria, Cehia, Slovacia şi Polonia pentru a discuta despre eforturile de a combate migraţia ilegală,
A dél-koreai hadsereg hétfőn bejelentette, hogy Észak-Korea katonákat küldött a közös határra annak érdekében, hogy helyreállítsa azokat az őrhelyeket, amelyeket 2018-ban szüntettek meg egy megállapodás keretében Dél-Koreával. Ez a lépés
Az Egészségügyi Világszervezet (WHO) európai részlege vészjelzést adott ki az antibiotikumok túlzott fogyasztásával járó veszélyekre figyelmeztetve, hangsúlyozva, hogy ez a jelenség veszélyesen növelheti az antimikrobiális rezisztenciát (AMR), akár 10 millió
Miliardarul Elon Musk se află în centrul unui scandal, fiind acuzat că a amplificat ura împotriva evreilor pe platforma sa de socializare, X. Conform informațiilor furnizate de CNN, Musk va
Grupul rus Gazprom a informat că livrările sale de gaze naturale către China au atins un nou maxim istoric pe fondul creşterii cererii, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. Volumele de
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a purtat discuții, duminică, cu președintele SUA, Joe Biden. Netanyahu i-a comunicat preşedintelui american că Israelul îşi va relua campania în Gaza, după ce armistiţiul temporar
Ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, a lansat critici la adresa deciziilor Bruxelles-ului, susținând că acestea au condus la atingerea celui mai scăzut nivel al competitivității europene. Într-o postare pe
Inspectorul General al Poliţiei de Frontieră, Victor Ştefan Ivaşcu, a fost eliberat din funcţie, cu acordul acestuia, iar continuitatea conducerii va fi asigurată de Inspectorul General Adjunct al Poliţiei de
Președintele american, Joe Biden, nu va participa la Conferința ONU de luptă împotriva modificărilor climatice (COP28) care are loc la Dubai, conform unui anunț oficial american. Evenimentul, desfășurat în Emiratele
Aproape 400 de localităţi din Ucraina au rămas, duminică, fără electricitate din cauza condiţiilor meteorologice, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Agerpres. Ucraina se teme că atacuri ruseşti vor viza
Treizeci şi nouă de prizonieri palestinieni au fost eliberaţi, duminică, din închisoare de autorităţile israeliene în schimbul a 13 ostatici israelieni eliberaţi anterior de Hamas, relatează AFP, potrivit Agerpres. Autobuzele
Armistițiul care a dus la eliberarea unor ostatici și facilitat transporturile cu ajutoare de urgență în Fâșia Gaza ajunge la final azi, însă există discuții pentru o eventuală prelungire, conform