Cutremur în Poliție: Val de demiteri după fuga primarului din Baia Mare

Inspectorul General al Poliţiei de Frontieră, Victor Ştefan Ivaşcu, a fost eliberat din funcţie, cu acordul acestuia, iar continuitatea conducerii va fi asigurată de Inspectorul General Adjunct al Poliţiei de Frontieră, Cornel Laurian Stoica, anunţă Ministerul Afacerilor Interne. Decizia vine după ce primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru corupţie, a fugit din ţară, vineri, prin punctul de trecere a frontierei Petea, cu Ungaria, folosindu-se de un act de identitate al unei rude.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică seară, de MAI, în urma unor şedinţe de analiză managerială desfăşurate împreună cu şefi de structuri şi la nivelul conducerii MAI, s-a mai decis retragerea împuternicirii Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu supravegherea frontierei şi a Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu suportul administrativ – logistic.

Totodată, a fost demis şi şeful IPJ Maramureş. Astfel, potrivit MAI, s-a decis „încetarea măsurii asigurării conducerii de către ofiţerul desemnat la comanda Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi împuternicirea în funcţia de Inspector Şef a comisarului şef Constantin Ilea”.

Potrivit MAI, evenimentele „au produs consecinţe cu privire la aplicarea legii române în mod egal tuturor cetăţenilor” şi „au adus atingere protecţiei intereselor statului şi credibilităţii unor instituţii şi structuri din cadrul MAI”, iar deciziile luate au fost motivate de „restabilirea unui nivel înalt de eficienţă managerială şi profesională, precum şi a încrederii cetăţenilor în lege şi autorităţi”.

Inspectoratul General al Poliţiei Române va efectua un control la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş. Conducerea ministerului şi şefii de structuri au cerut o evaluare, până pe 6 decembrie 2023, a managementului Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, structură cu responsabilităţi de coordonare a activităţii de supraveghere judiciară.

În cadrul şedinţelor de analiză managerială s-a hotărât şi înlocuirea conducerii Brigăzii de Operaţiuni Speciale Cluj, „pentru consolidarea capacităţii instituţionale a structurilor de suport operativ de pe raza Curţii de Apel Cluj”, dar şi înlocuirea conducerii Serviciului Judeţean de Protecţie (Direcţia Generală de Protecţie Internă) Maramureş.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *