
ABBA va relansa albumul ”Waterloo”
„Waterloo”, albumul de mare succes al grupului ABBA, va fi relansat alături de un box-set în ediţie limitată pentru a celebra cea de-a 50-a sa aniversare, informează joi DPA, conform

„Waterloo”, albumul de mare succes al grupului ABBA, va fi relansat alături de un box-set în ediţie limitată pentru a celebra cea de-a 50-a sa aniversare, informează joi DPA, conform

Rusia dezvoltă o capacitate militară spaţială, susțin oficiali americani, care sunt îngrijoraţi că aceasta ar putea reprezenta o ameninţare semnificativă pentru Statele Unite şi aliaţii săi, scrie News.ro. Această nouă

Protestele fermierilor se intensifică în Italia, aceștia luând cu asalt centrul Romei, joi, în piaţa Campidoglio din Roma. Agricultorii italieni somează premierul Giorgia Meloni să îi sprijine mai mult şi

Protestele agricultorilor continuă în Europa, urmând să crească în amploare. Fermierii greci au planificat organizarea unui mare miting în Atena la începutul săptămânii viitoare, intensificând acţiunile după săptămâni de proteste

Donald Trump a fost notificat joi că va trebui să compară începând cu 25 martie la New York într-un dosar privind „cumpărarea tăcerii”, într-o presupusă relaţie cu o actriţă de

Banca Mondială, ONU, Uniunea Europeană şi guvernul de la Kiev au publicat joi o estimare conform căreia reconstrucţia Ucrainei după război va costa 486 de miliarde de dolari, transmite AFP

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat, joi, că declaraţia pe care a semnat-o cu premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Roma, măreşte potenţialul de colaborare între cele două ţări,

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este favorabilă numirii unui comisar pentru Apărare, a declarat astăzi un reprezentant al instituţiei, într-un moment în care Uniunea Europeană îşi întăreşte capacităţile

Şeful Agenţiei Naţiunilor Unite de ajutorare pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, nu vede nicio posibilitate de evacuare a oamenilor din oraşul Rafah, situat în sudul Fâşiei Gaza, aşa cum

Ungaria a blocat, ieri, aprobarea ultimului pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, transmite Financial Times, potrivit G4Media. UE vrea să adopte o nouă rundă de sancțiuni – care ar

Comisia Europeană a estimat joi că ritmul de creştere a economiei româneşti a încetinit până la 1,8% în 2023, cu 0,4 puncte procentuale mai puţin decât estima în toamnă, după

Acordul pentru transportul gazelor rusești în țări din Europa, prin Ucraina, nu mai trebuie să fie prelungit, conform oficialilor europeni. Comisarul pentru Energie, Kadri Simson, a declarat astăzi că este vorba

Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia ar prefera ca președintele Joe Biden să câștige un al doilea mandat, descriindu-l ca fiind mai experimentat decât Donald Trump. Vorbind într-un

Preşedinţii francez Emmanuel Macron şi ucrainean Volodimir Zelenski vor semna vineri, la Palatul Elysée, un acord de securitate între ţările lor, a anunţat joi preşedinţia franceză, relatează AFP conform Agerpres.

În data de 14 ianuarie 2022, a fost promulgată de către preşedinte ţării, Legea privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua Naţională a Lecturii. Scriitorul Tudor Creţu, directorul Bibliotecii

Premierul Marcel Ciolacu a fost primit, astăzi, la Vatican, de Papa Francisc, el aflându-se într-o vizită la lucru la Roma. „Astăzi am avut ocazia specială să discut la Vatican cu

În prima manșă a optimilor din UEFA Champions League, Paris Saint-Germain a găzduit-o pe Real Sociedad. Prima repriză s-a desfășurat pe neașteptate pentru parizieni. PSG a căutat să controleze jocul

În optimile de finală ale Ligii Campionilor, Lazio a primit vizita celor de la Bayern Munchen. Meciul de aseară a fost unul cu puține faze clare de gol. În prima

România a devenit unul dintre principalii parteneri ai Ucrainei, iar Kievul negociază un acord bilateral de colaborare în domeniul securităţii cu Bucureştiul, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir

Astăzi, 15 februarie, vor avea loc meciurile din prima manșă Europa League și optimile de finală ale Ligii Conferințelor. În Europa League, această rundă aduce la start și echipele care

Armata ucraineană raţionalizează tot mai des muniţia sau chiar rămâne fără arme pe front, transmit reprezentanți ai administrației Biden. ”Cu fiecare zi ce trece, costul lipsei de acţiune a SUA

Lituania şi Islanda vor conduce o coaliţie de peste 20 de ţări care va demina teritoriul Ucrainei, informează DPA, potrivit Agerpres. Un memorandum de înţelegere în această privinţă a fost

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la Conferinţa de Securitate de la Munchen, care începe mâine, transmite DPA, potrivit Agerpres. Președintele ucrainean se va întâlni cu vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala

Preşedintele SUA Joe Biden, criticat de o parte a electoratului său pentru politica sa de sprijin ferm pentru Israel, a decis să suspende timp de 18 luni expulzările palestinienilor care