Românii sunt comunitatea străină cea mai numeroasă din Italia – Giorgia Meloni

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat, joi, că declaraţia pe care a semnat-o cu premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Roma, măreşte potenţialul de colaborare între cele două ţări, creează noi obiective şi noi priorităţi comune conform Agerpres.

„Comunitatea română este comunitatea străină cea mai numeroasă ce are reşedinţă în Italia, mai mult de un milion de persoane, şi oferă comunităţii noastre o contribuţie foarte importantă. Acest summit fortifică prietenia noastră, lărgeşte colaborarea noastră către noi sectoare de interes comun. Am semnat acum o declaraţie comună foarte importantă care ne măreşte potenţialul, creează noi obiective, noi priorităţi împărtăşite. La această declaraţie s-au adăugat şi alte documente importante semnate de miniştrii noştri, alte şapte memorandumuri de înţelegere, înţelegeri tehnice în domenii precum apărare, justiţie, energie, protecţie civilă, formarea funcţionarilor publici”, a afirmat Meloni, într-o declaraţie de presă comună cu Marcel Ciolacu.

Ea a adăugat că unul dintre pilonii parteneriatului dintre România şi Italia priveşte dimensiunea politico-strategică şi securitatea comună care este atât de importantă, având în vedere războiul care se desfăşoară în centrul Europei, la graniţa României.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a început miercuri o vizită de lucru de două zile în Republica Italiană, pe agendă aflându-se şi cea de-a treia reuniune a Cabinetelor de la Bucureşti şi Roma, organizată la 13 ani după precedentul summit interguvernamental.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *