Acordul pentru transportul gazelor rusești în țări din Europa, prin Ucraina, nu mai trebuie să fie prelungit, conform oficialilor europeni.
Comisarul pentru Energie, Kadri Simson, a declarat astăzi că este vorba de un acord trilateral de tranzit al gazelor din Rusia, care a fost încheiat pe o perioadă de cinci ani și care va expira la sfârșitul acestui an.
„Pe baza analizelor noastre preliminare, există soluţii alternative pentru aprovizionarea acestor ţări care primesc în continuare anumite cantităţi de gaze via ruta ucraineană”, a explicat comisarul european.
Kadri Simson a precizat că, potrivit analizelor UE, ţările deservite de această rută de tranzit a gazelor, printre care se numără Austria, Italia şi Slovacia, vor fi în măsură să îşi asigure aprovizionarea din surse alternative.
Europa face eforturi să reducă dependenţa de importurile de gaze ruseşti, după declanșarea războiului din Ucraina.
Prin conductele din Ucraina, Europa primeşte acum aproximativ 12 miliarde metri cubi de gaze pe an. Comparativ, înainte de război, Rusia livra Europei o cantitate mult mai mare, de 155 miliarde metri cubi de gaze pe an.
Analiştii sunt de părere că încetarea acordului ar duce la creşterea uşoară a preţului gazelor în Europa, dar fără a pune în pericol securitatea energetică a Europei.
Asta pentru că țările membre UE au investit puternic în gaze naturale lichefiate şi energiile regenerabile, iar cererea de gaze, îndeosebi în domeniul industrial, a scăzut.










