Fostul director al SRI, Eduard Hellvig, care a revenit în PNL, a precizat, astăzi, că nu candidează pentru nici o funcție în stat. Anunțul vine după ce, în PNL, s-a vehiculat ca ar putea fi o variantă de premier sau candidat la alegerile prezidențiale.
Propunerea în ceea ce îl privește a venit din partea fostului șef al liberalilor, Crin Antonescu, care l-a nominalizat pe Eduard Hellvig ca un posibil candidat comun pe care să-l aibă în vedere partidele pentru alegerile prezidențiale.
„Nu candidez pentru nici o funcție, deci pot să îmi acord libertatea de a rămâne obiectiv și lucid în zilele acestea de emoție profundă”, a spus Eduard Hellvig, care a prezentat, în schimb, perspectiva sa asupra noilor alegeri.
„Căutarea elementelor de guvernare, a principiilor, nu ar trebui să fie o misiune prea complicată. Furia oamenilor s-a clădit pe neajunsuri economice și lipsă de orizont real de dezvoltare. Ca atare, eficientizarea statului, reducerea cheltuielilor publice și reclădirea încrederii în instituții sunt opțiunile generale corecte pentru o guvernare bună”, susține fostul șef al SRI.
El atrage atenția că atât formarea noului guvern, cât și desemnarea unui candidat sau a mai multor candidați pentru președinție trebuie să fie „conversații despre principii, dar mai cu seamă acum despre oameni”, a scris Eduard Hellvig, pe rețeaua X.
El a vorbit și despre tandemul președinte-premier care „va fi mai important ca niciodată”. „Dar nu nu om, ci minimum doi. Cumva, în alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul președinte-premier care le va fi propus românilor. Carevasăzică, oameni. Nu partide”, a subliniat Hellvig.
„Milioanele de votanți care au votat altfel, au votat de fapt pentru răsturnarea mesei și schimbarea unui stil palid de guvernare. Au votat un “mai dă-vă-n” pe care ar trebui să nu ne prefacem că nu l-am auzit.
Poate ar fi nimerit și ca negocierile să nu dureze la infinit. Șurubăreala politică exagerată nu indică nimic altceva decât șurubăreală politică.
Oamenii sunt dornici să aibă o viață bună, ei și familiile lor. Să fie respectați, să aibă încredere că merg într-o direcție bună. Asta îi va face să se simtă cu adevărat suverani și să respingă în mod natural orice matrioșkă suveranistă care face baie în ape înghețate. Asta se mai face și aici, în București”, arată Hellvig în postarea sa pe X.
Pe 26 noiembrie, Eduard Hellvig a anunțat că a semnat adeziunea la PNL. El a demisionat de la șefia SRI, în 2023, după opt ani de activitate în fruntea Serviciului Român de Informații.










