Ponoasele sau foloasele corupției?
De ani de zile suntem alarmați și provocați de discursul anticorupție. Unul din punctele forte ale acestui discurs îl reprezintă identificarea corupției ca punct cauzal pentru sărăcie și inegalitate economică.
De ani de zile suntem alarmați și provocați de discursul anticorupție. Unul din punctele forte ale acestui discurs îl reprezintă identificarea corupției ca punct cauzal pentru sărăcie și inegalitate economică.
Ministrul britanic al apărării a declarat că este puțin probabil ca Rusia să reușească să ocupe Ucraina, în timp ce țările occidentale au promis 1,5 miliarde de euro în plus
Un hacker a pretins că a obținut informațiile personale a 48,5 milioane de utilizatori ai aplicației mobile de coduri de sănătate COVID, administrată de orașul Shanghai, aceasta fiind a doua
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a lansat vineri o amenințare voalată la adresa aliaților occidentali ai Ucrainei, care au acuzat Rusia că a creat riscul unei catastrofe nucleare prin staționarea
Kazahstanul intenţionează ca, din septembrie, să-și livreze o parte din petrol prin cea mai mare conductă petrolieră din Azerbaidjan, informează Reuters, potrivit Agerpres. Timp de 20 de ani, Kazahstanul şi-a
În contextul crizei energetice generate de reducerea livrărilor de gaze rusești, Germania repune pe tapet un proiect energetic care ar lega Peninsula Iberică și Europa Centrală. Spania e principala poartă
Guvernul britanic a decretat, astăzi, stare de secetă într-o mare parte a Angliei, ceea ce implică măsuri care vor fi luate la nivel local și care ar putea merge până
Letonia și Estonia s-au retras joi dintr-un grup de cooperare dintre China și mai multe țări din Europa Centrală și de Est, luând exemplul Lituaniei, care a ieșit din această
Sub presiunea crizei energetice, orașele europene încep să își reducă consumul de energie. În timp ce Spania a decis ca magazinele să-și stingă luminile pe timp de noapte, în alte