
Miniștrii Energiei din UE decid soarta cărbunelui european
Miniștrii energiei din cele 27 de țări ale Uniunii Europene se reunesc azi la Luxemburg pentru a dezbate noile reguli ale pieței de energie a UE. Discuțiile se anunță tensionate

Miniștrii energiei din cele 27 de țări ale Uniunii Europene se reunesc azi la Luxemburg pentru a dezbate noile reguli ale pieței de energie a UE. Discuțiile se anunță tensionate

G7 va oferi 15,5 miliarde de dolari Vietnamului pentru a ajuta această țară să renunțe la cărbune, au declarat miercuri două surse occidentale pentru Reuters. Acordul va fi cel de-al

Stocurile de gaze naturale ale României au ajuns, în acest moment, la aproape 93%, iar până la 1 noiembrie vor fi acoperite în proporţie de 95 – 97%, a anunţat,

Embargoul european asupra cărbunelui rusesc a intrat în vigoare de astăzi, relatează AFP, potrivit Agerpres. Într-o rezoluție adoptată cu 513 voturi pentru, 22 împotrivă și 19 abțineri, eurodeputații au aprobat,

Pe fondul crizei energetice, Germania se pregătește să repornească termocentrale pe cărbune, care se află în conservare, precum și cele care erau pe cale de a fi închise, cărbunele fiind

Cele două camere ale Parlamentului Germaniei au adoptat, joi, amendamente juridice pentru sporirea utilizării centralelor electrice pe cărbune în producerea de electricitate, potrivit G4Media. Conform legislației aprobate de parlamentarii germani,