Accident aviatic în SUA: Zeci de cadavre, scoase din apele râului Potomac

Aproape 20 de cadavre au fost scoase, astăzi, din apele fluviului Potomac, potrivit televiziunilor americane, după coliziunea deasupra Washingtonului între un avion de linie ce transporta 64 de persoane și un elicopter militar, informează AFP și Agerpres.

Postul american News4 din Washington, afiliat NBC, a relatat despre recuperarea a 30 de cadavre, scrie Reuters.

Senatorul american Roger Marshall, din statul Kansas, de unde venea avionul de linie, a sugerat că majoritatea, dacă nu chiar toți pasagerii aflați la bord, au fost uciși.

„Este foarte greu când pierzi probabil peste 60 de locuitori ai Kansasului în același timp. Când moare un om, este o tragedie, dar când mor mulți, mulți, mulți oameni este o durere insuportabilă. Ți se rupe inima”, a declarat acesta, într-o conferință de presă.

Șeful Pompierilor din orașul Washington, John Donnelly, nu s-a declarat încrezător cu privire la găsirea de supraviețuitori, dar a subliniat că cei 300 de membri ai echipelor de urgență lucrează în condiții extrem de dificile’, nocturne și în ape glaciale și noroioase.

Autoritatea aviației civile din SUA (FAA) a explicat că un avion al constructorului Bombardier exploatat de PSA, care aparține American Airlines, „a intrat în coliziune la altitudine medie” cu un elicopter Sikorsky H-60 în timp ce se apropia de aeroportul național Ronald Reagan din capitala federală americană, miercuri seara.

Avionul de linie transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului. Un responsabil al Pentagonului a precizat că trei militari se aflau la bordul elicopterului. Acesta efectua ‘un zbor de antrenament’, potrivit noului secretar al apărării Pete Hegseth.

Facebook

Comentarii