4 Iulie pentru români

Pentru noi, românii, care am suferit sub dictaturi jumătate din secolul ce a trecut de la Marea Unire, Declarația de Independență de la 4 Iulie 1776 rămâne de o intensă actualitate în strădania de a ne asigura dreptul la libertate și de a ne construi un stat întemeiat pe separația și echilibrul puterilor publice, pentru garantarea drepturilor democratice ale cetățenilor. În acest efort, Statele Unite ale Americii constituie cel mai important aliat.

La 4 iulie 1776, coloniile britanice din America de Nord au adoptat ”Declarația unanimă a celor treisprezece State Unite ale Americii”, intrată în istorie ca Declarația de Independență a SUA. Actul revoluționar a consfințit nașterea unei noi națiuni, într-un context deloc favorabil. Războiul de independență dura de un an, iar la finele lui 1776 situația militară le era complet defavorabilă insurgenților. Implicarea directă a Franței în conflict a contribuit la înfrângerea britanicilor, nevoiți să accepte, prin Tratatul de la Paris din 1883, independența americană.

Revoluția americană a devenit un model pentru mișcările de emancipare, mai ales datorită vocației universale a Declarației de la 4 Iulie. Textul acesteia a fost redactat, într-o primă versiune, de Thomas Jefferson, pe atunci un avocat de 33 de ani, influențat de ideile iluministe. Între 1801 și 1809 va fi al treilea președinte din istoria SUA. Documentul a fost completat de Benjamin Franklin, John Adams (al doilea președinte american) și ceilalți membri ai Congresului Continental reuniți la Philadelphia.

”Toţi oamenii sunt creaţi egali; ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se află viaţa, libertatea şi căutarea fericirii” – Declarația de Independență a SUA

Declarația proclamă drepturile individuale: ”toţi oamenii sunt creaţi egali; ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se află viaţa, libertatea şi căutarea fericirii”. Sub acest imbold, Constituția americană din 1787 și Declarația drepturilor omului și cetățeanului din Franța anului 1789 vor pune bazele democrației întemeiate pe respectarea drepturilor fundamentale.

”Guvernele sunt stabilite printre oameni pentru a garanta aceste drepturi, iar justa lor putere emană din consimţământul guvernaţilor. De fiecare dată când o formă de guvernământ devine distrugătoare pentru acest scop, poporul are dreptul să o schimbe sau să o abolească şi să instituie un nou guvern, bazându-se pe principiile şi organizându-se în forma care îi vor părea cele mai potrivite pentru a-i conferi siguranţa şi fericirea”, proclama Declarația din 4 Iulie 1776. Din acest drept la revoluție s-a născut contractul social al epocii moderne. Standardul moral fixat de Părinții Fondatori ai SUA este și azi reperul tuturor celor care aspiră, pretutindeni în lume, la o viață liberă și demnă.

Pentru noi, românii, care am suferit sub dictaturi jumătate din secolul ce a trecut de la Marea Unire, Declarația de la 4 Iulie 1776 rămâne de o intensă actualitate în strădania de a ne asigura dreptul la libertate și de a ne construi un stat întemeiat pe separația și echilibrul puterilor publice, pentru garantarea drepturilor democratice ale cetățenilor. În acest efort, Statele Unite constituie cel mai important aliat.

Ce vis îndepărtat părea, până nu de mult, parteneriatul româno-american! Generații de români private de dreptul la liberă exprimare, la liberă alegere, la liberă circulație au năzuit la această șansă. Să fim vrednici de ea!

Facebook

Comentarii

2 răspunsuri

  1. Wow, amazing weblog format! How lengthy have you been running a blog for?
    you make running a blog glance easy. The entire glance of your web site is wonderful, let alone the
    content material! You can see similar here sklep

  2. Hey there! Do you know if they make any plugins to help with Search Engine Optimization? I’m trying to get
    my blog to rank for some targeted keywords but I’m not seeing very good results.
    If you know of any please share. Many thanks! You can read similar
    text here: E-commerce

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *