Geoană e criticat dur: „Dacă aş fi fost ministru de externe, aș fi notificat NATO”

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, îl acuză pe Mircea Geoană de încălcarea regulilor corpului diplomatic. „Dacă eu aş fi fost ministru de externe, aș fi notificat NATO”, a declarat universitarul, criticând faptul că nr. 2 din NATO „face comentarii politice şi campanie electorală într-o țară membră NATO”.

De asemenea, Pricopie îi reproșează lui Mircea Geoană că, din poziția de preşedinte PSD (2005-2010), „a participat la acest proces de aruncare în derizoriu a funcției de demnitate publică, prin promovările pe care le-a făcut şi care nu au avut meritocrația ca reper”.

„Tema ridicată de Mircea Geoană – scăderea calității clasei politice – este corectă. O vedem cu toții şi a tot fost subliniată în spațiul public, inclusiv de mine, de foarte multe ori. Trebuie, însă, să subliniem şi ce nu este corect”, afirmă rectorul SNSPA.

„Este complet lipsit de responsabilitate să critici azi un „păcat” al politicienilor români, când ai contribuit din plin la răspândirea acestui fenomen”, subliniază Pricopie.

Geoană: „Simt dorința unei schimbări profunde”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-a aflat, la acest sfârșit de săptămână, într-un nou turneu de lansare a cărții sale „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, de această dată în vestul țării, la Alba Iulia, Oradea și Arad.

Întrebat de presă, la finalul dezbaterii de sâmbătă de la Arad, dacă va candida la alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană a răspuns: „Rămân la decizia mea, care este o decizie, cred eu, normală, etică, corectă, de a anunţa deciziile mele finale cu privire la ceea ce îmi propun să fac după ce îmi voi termina mandatul la NATO.

Ceea ce pot să spun este că simt în publicul românesc din ţară şi din diaspora masivă românească dorinţa unei schimbări profunde. Într-un fel şi participarea în număr foarte mare la lansările mele de carte, la întâlnirile pe care le am în ţară şi diaspora arată un anumit interes, sunt măgulit de acest lucru, dar o decizie consolidată, finală, o voi anunţa după ce voi termina mandatul la NATO”, a precizat Geoană.

La Oradea (foto), fostul lider PSD a declarat că, în opinia sa, „există un culoar extrem de clar pentru un președinte independent”.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii