Nimic nu ilustrează mai elocvent mutația suferită de Ungaria lui Viktor Orban decât înlocuirea, la Budapesta, a Universității Central-Europene cu Universitatea Fudan din Shanghai.
Deschisă de George Soroș în 1991, Universitatea Central-Europeană a avut o contribuție importantă la studierea comunismului, gestiunea tranziției și formarea de elite democratice în fostul bloc socialist. Din toamna lui 2019, după presiuni pe care Curtea Europeană de Justiție le-a declarat ilegale, universitatea a fost silită să-și mute cursurile în capitala Austriei.
În decembrie același an, Universitatea Fudan din Shanghai a semnat un memorandum cu guvernul maghiar pentru edificarea, până în 2024, a primului campus universitar chinez din Uniunea Europeană. Costurile de construcție sunt estimate la 1,8 miliarde de dolari – mai mult decât cheltuie Ungaria pentru întregul său sistem de învățământ superior în decurs de un an. Finanțarea proiectului, care va putea reuni 6000 de studenți, e asigurată printr-un împrumut de 1,5 miliarde de dolari de la o bancă chineză, iar restul de către statul ungar.
Contestat vehement în stradă, proiectul a fost suspendat, din precauție, înaintea alegerilor de anul trecut. Viktor Orban a promis un referendum, dar Curtea Constituțională i-a făcut jocul, decizând că nu e cazul, întrucât consultarea ar fi neconstituțională. Așadar, lucrările continuă, într-o Ungarie care tinde să fie prinsă în plasa de păianjen a unui regim experimentat în a întinde capcane gazdei.
”Ungaria nu mai este o democrație”
Proiectul ”Fudan” e menționat în rezoluția Parlamentului European din septembrie 2022, intitulată ”Existența unui risc clar de încălcare gravă de către Ungaria a valorilor pe care se întemeiază Uniunea”. Documentul observă că ”există un consens din ce în ce mai mare în rândul experților cu privire la faptul că Ungaria nu mai este o democrație” și concluzionează că s-a transformat ”într-un regim hibrid de autocrație electorală”.
De aici până la contestarea capacității guvernului maghiar de a asigura președinția Consiliului UE, în perioada iulie – decembrie 2024, a fost doar un pas. Un ministru german și unul olandez și-au exprimat public îndoiala, iar Parlamentul European a adoptat, la 1 iunie, o rezoluție care ”pune sub semnul întrebării capacitatea Ungariei de a îndeplini această sarcină în mod credibil în 2024, având în vedere nerespectarea dreptului UE și a valorilor consacrate la articolul 2 din Tratatul UE și nici a principiului cooperării loiale”. Forul europarlamentar solicită Consiliului să găsească ”o soluție potrivită”, cât mai repede posibil și amenință că, în caz contrar, ”Parlamentul ar putea lua măsuri adecvate”.
Un europarlamentar și un universitar din Olanda au avansat posibile soluții, într-un articol în EUObserver, intitulat ”De ce nu i se poate permite Ungariei să dețină președinția UE”: dacă Ungaria nu poate fi convinsă să renunțe la mandatul ce-i revine la vârful UE, statele membre ar putea să schimbe ordinea președințiilor Consiliului sau să modifice regulile, astfel încât un stat împotriva căruia s-a început procedura de suspendare a dreptului de vot în Consiliu, prevăzută la art. 7 din Tratatul UE, să nu-și poată exercita mandatul.
UE: ”Nu ne temem de ascensiunea Chinei”
S-au adunat multe păcate în contul Ungariei orbanizate și nu pot fi trecute cu vederea în numele alegațiilor populist-naționaliste propagate de regimul de la Budapesta: de la subminarea libertății academice, punerea sub control a instituțiilor democratice, anularea libertății presei și șantajul pe care-l exercită la nivelul UE prin dreptul de veto, până la poziționarea pro-rusă ori porțile deschise unei Chine pe care UE o consideră, încă din 2019, un partener de cooperare și negociere, dar, deopotrivă, un concurent economic și un rival sistemic ”care promovează modele alternative de guvernanță”, conform comunicării Comisiei Europene din 12 martie 2019, ”UE-China – O perspectivă strategică”.
UE ezită să redefinească relația, așa cum s-ar impune în noul context global. Pentru că Europa s-a legat singură de mâini și picioare: 20% din importurile UE provin din China, care este destinația a 9% din exporturile noastre, iar comerțul bilateral reprezintă 2,3 miliarde de euro pe zi. Sunt date comunicate de șeful diplomației europene, Josep Borrell, în articolul ”Opinia mea despre China și relațiile UE-China”, publicat la 13 aprilie. ”Suma totală a comerțului nostru a ajuns la aproape 850 de miliarde de euro în 2022. Dar aceste schimburi sunt din ce în ce mai dezechilibrate în dezavantajul nostru. Deficitul nostru comercial a atins un record de 400 de miliarde de euro sau 2,3% din PIB-ul nostru”, atrage atenția Borrell, care atenționează însă: ”Nu vom ezita să luăm măsuri pentru a ne proteja în fața practicilor pe care le considerăm neloiale. Nu vor fi permise activități care pun în pericol securitatea națională a statelor membre”.
Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă al UE face o paralelă interesantă: ”Capacitatea noastră de a scăpa rapid de dependența energetică de Rusia arată că suntem capabili să reacționăm repede și ferm, atunci când interesele noastre vitale sunt amenințate. Am făcut acest lucru cu succes, deși Rusia credea că este imposibil. Europa nu amenință pe nimeni. Dar nu va lăsa pe nimeni să o intimideze”.
Nici îndemnul său la conlucrare pentru binele comun și soluționarea pașnică a conflictelor nu e lipsit de termeni categorici: în cazul Taiwanului, ”orice încercare de a schimba status quo-ul prin forță ar fi inacceptabilă”, iar în cel al Ucrainei, ”asumați-vă responsabilitatea și ajutați Rusia să fie rațională”.
Nu e întâmplătoare insistența asupra acestui text programatic al diplomației europene – al cărui ax îl constituie propoziția fără echivoc ”Nu ne temem de ascensiunea Chinei” – într-un articol despre relația dezvoltată cu marea putere orientală în ascensiune de către Ungaria, prima țară europeană care a aderat la inițiativa chineză ”Belt and Road”. Pentru că relația UE-China se poate schimba într-un moment în care ”Ungaria devine din ce în ce mai importantă pentru China”, pe măsură ce ”opțiunile Chinei în Europa se îngustează”, după cum observă The Economist.
Într-adevăr, Ungaria e bine plasată, încă, în UE și NATO, pentru a putea atrage această sursă alternativă de fonduri, tolerantă cu ceea ce raportul Carnegie numește ”slăbiciunile locale”, între care lipsa de transparență și disponibilitatea de a eluda cerințele UE privind licitațiile publice. Lipsa transparenței aduce beneficii imediate clientelei regimului, privându-i însă pe maghiari de fonduri europene, protecția drepturilor omului și democrația funcțională. Dar, într-un cadru mai larg, influența chineză în Ungaria privește întreaga Europă.
Începutul prieteniei
Viktor Orban a acționat, încă de la revenirea la putere în 2010, pentru construirea unei relații reciproc profitabile cu China, ca parte a strategiei ”Deschiderea către Est (”Keleti Nyitas”), menită să reducă dependența de Occident.
În iunie 2011, premierul chinez Wen Jiabao surprindea lumea diplomatică, incluzând Budapesta, alături de Londra și Berlin, pe agenda turneului său european. Afectată de criza financiară, Ungaria a primit un miliard de euro împrumut din partea Băncii de Dezvoltare a Chinei. În plus, Beijingul s-a angajat să achiziționeze obligațiuni de stat ungare.
Emisiunile de obligațiuni în beneficiul investitorilor asiatici au devenit, apoi, tradiție. Ungaria a fost prima țară din lume care a emis obligațiuni în valoare de 1 miliard de yuani pe piața chineză. După cum argumenta ministrul maghiar de Finanțe, anul trecut, la lansarea Green Euro Bond în valoare de 1 miliard de euro: prin lărgirea bazei de investitori, finanțarea datoriei publice maghiare are mai multe picioare pe care se sprijină.
Revenind la sprijinul din 2011, Orban nu a rămas dator: a acționat imediat pentru lansarea formatului 16+1, destinat să structureze cooperarea cu China a 11 state estice și central-europene, precum și a cinci țări din Balcani. De la entuziasmul summit-ului inițial din 2012 al grupului 16+1, s-a ajuns curând la apelul de la Sofia, din 2018, pentru un comerț mai echilibrat, reciprocitatea accesului pe piață și licitații transparente pentru construcția de infrastructură.
”O frânghie în jurul gâtului statului”
Între timp, Muntenegru a devenit un caz-școală, care a alertat statele din zonă: în 2014, a contractat un împrumut de 944 milioane dolari de la China Exim Bank pentru construirea unei autostrăzi, iar în 2021, în pandemie, pe fondul prăbușirii principalei surse de venit a țării, turismul, Muntenegru a fost la un pas de incapacitatea de plată. China ajunsese să dețină un sfert din datoria externă a Muntenegrului și, dacă acesta nu o putea rambursa, urma să cedeze terenuri spre gestiune Beijingului, care fuseseră puse garanție.
După ce a făcut apel la UE să-i refinanțeze împrumutul, Muntenegru a ajuns la un acord cu patru bănci occidentale și a putut începe rambursarea. ”Graţie acestui aranjament, am eliberat datoria publică a Muntenegrului de riscul valutar, care era ca o frânghie în jurul gâtului statului”, a declarat atunci ministrul finanțelor de la Podgorița.
Cuvintele sale nu erau o metaforă: în 2011, China a obținut 1158 km pătrați, teritoriu disputat în munții Pamir, din partea Tadjikistanului, care nu a putut să ramburseze împrumuturile restante către Beijing. A fost încheiat un acord între guverne și teritoriul a fost oferit ca formă de plată alternativă. Dușanbe încă mai datorează Chinei două miliarde de dolari și a devenit o placă turnantă a influenței chineze în Asia Centrală, inclusiv din perspectiva prezenței militare.
Capcana datoriilor
Sunt cazuri elocvente pentru „diplomația capcanei datoriilor” desfășurată de China. O analiză Associated Press, din mai anul acesta, arată că o duzină de țări sărace – între care Pakistan, Kenya, Zambia, Laos și Mongolia – se confruntă cu instabilitate economică și sunt copleșite de povara datoriei față de ”cel mai mare și cel mai neiertător creditor guvernamental din lume, China”. Țările din analiza AP au până la 50% din împrumuturile lor externe venind dinspre China și majoritatea dedică mai mult de o treime din veniturile guvernamentale plății datoriilor. Zambia și Sri Lanka au intrat în incapacitate de plată, iar Kenya și Pakistan se confruntă cu grave probleme economice și sociale pentru a-și putea achita creditele.
China și-a consolidat în ultimul deceniu poziția de creditor principal al țărilor sărace. Potrivit Băncii Mondiale, ponderea datoriei față de China din datoria totală către țările din G20 a crescut de la 45% în 2013, la 63% la sfârșitul lui 2019. În aceeași perioadă, ponderea Japoniei, al doilea creditor din G20, a rămas la 15%. Le Figaro semnala, în 2020, că datoria totală a continentului african era estimată la 365 de miliarde de dolari, din care o treime deținută de China.
Prețul politic
Unde duc, în plan politic, aceste spații uriașe de influență, obținute cu bani acordați împrumut fără condiții prealabile? Spre exemplu, în februarie, Viktor Orban și-a exprimat sprijinul pentru planul de pace al Chinei pentru Ucraina. Mergând mai departe în timp, ne amintim că, în 2016, UE nu a reușit să adopte o cerere comună adresată Chinei, pentru a respecta dreptul internațional în Marea Chinei de Sud, din cauza opoziției Ungariei și Greciei.
Ungaria era interesată de modernizarea de către companii chineze a căii ferate Budapesta – Belgrad, care va contribui la conectarea mai bună a porturilor grecești, prin care vin mărfuri chineze, cu piețele europene. Lucrările pe partea maghiară au început abia în 2021. Detaliile contractului, în valoare de 1,9 miliarde de dolari, sunt clasificate. Se știe doar că e vorba de un împrumut de la Exim Bank of China.
Iar parlamentul Greciei – care era epuizată de austeritatea impusă de UE – aprobase, cu două săptămâni mai devreme, preluarea pachetului majoritar de acțiuni al celui mai mare port grecesc, Pireu, de compania chineză de transport maritim Cosco Holding.
Situația s-a repetat periodic. În 2021, Ungaria a blocat o declarație a UE care critica noua lege de securitate chineză, impusă în Hong Kong, după care Orban a scos din sărite restul UE, mai ales Germania, Budapesta opunându-se condamnării reprimării mișcării pro-democrație din Hong Kong.
Îngrijorează la Bruxelles – mai ales în perspectiva preluării președinției rotative semestriale a Consiliului UE – linia guvernului maghiar tranșantă cu privire la Beijing: decuplarea de China ar fi un act de „sinucidere” pentru Europa, declara ministrul de externe al Ungariei, la 27 iunie, la conferința anuală a Forumului Economic Mondial din Tianjin, China.
”O relație și mai strânsă cu China”
”Cum te-ai putea decupla fără a ucide economia europeană?”, a clamat Péter Szijjártó. Iar realitatea îi dă argumente serioase: China a fost cea mai mare sursă de importuri pentru UE și al treilea cel mai mare cumpărător de bunuri produse în UE, în 2022, potrivit Eurostat. Beijingul este cel mai mare partener comercial al Budapestei în afara Uniunii Europene și investitorul nr. 1 în acest an, în Ungaria.
Șeful diplomației maghiare a declarat că se așteaptă ca investițiile străine directe ale Chinei în Ungaria să se dubleze în 2023, de la 6,5 miliarde de euro, la 13 miliarde de euro. Explicația stă în investiția masivă, de 7,6 miliarde de dolari – cea mai mare investiție făcută în Ungaria vreodată – de către producătorul chinez de baterii Contemporary Amperex Technology Co. Limited, într-o fabrică menită să-i deservească pe producătorii germani de automobile, ale căror fabrici împânzesc Ungaria. Să nu uităm că industria auto din Ungaria asigură o cincime din exporturile țării.
Asta explică de ce – pe când Occidentul e îngrijorat de tensiunile din jurul Taiwanului și de suportul Chinei pentru războiul Rusiei în Ucraina – ministrul Péter Szijjártó pledează la Tianjin: ”De ce să nu ne întoarcem la baza rațiunii, bunului simț, realității și pragmatismului și de ce să nu începem o relație și mai strânsă cu China decât înainte?”. După cum observa site-ul Hungary Today, ”o relație pragmatică cu China este o parte importantă a strategiei geopolitice a Ungariei”.
”Orban nu e prietenul SUA”
Astfel de poziții irită tot mai tare SUA. ”Este profitabil pentru Orban să fie covorul european al lui Xi Jinping”, critică Tom Rogan, analist pe teme de securitate.
”Ungaria, desigur, are tot dreptul să urmeze orice politică externă dorește. Problema, cel puțin din perspectiva Statelor Unite, e că Ungaria este, cel puțin formal, un aliat al SUA. Dar, făcând alianță cu Xi și susținând aparatul de securitate al Chinei prin intermediul unor firme ca Huawei, Orban distruge alianța Ungariei cu SUA. Aceasta nu este o preocupare marginală. E posibil ca armata americană să fie angajată într-un război cu China, pentru Taiwan, înainte de finalul acestui deceniu”, scrie jurnalistul pentru Washington Examiner, concluzionând: ”Viktor Orban nu e prietenul SUA”.
Iar americanii au început să răspundă: de la reluarea emisiei Radio Europa Liberă în maghiară, în 2020, și excluderea Ungariei de la Summit-urile pentru Democrație din decembrie 2021 și aprilie 2023, până la blocarea vânzării de armament american Ungariei. Tranzacția, în valoare de 735 milioane dolari, a fost stopată săptămânile trecute de Senatul SUA, din cauză că guvernul de la Budapesta nu ratifică aderarea Suediei la NATO.
”Pentru a avea principii, trebuie mai întâi să ai curaj” – spune un proverb chinez. Viktor Orban are doar interese, pe care încearcă să le îmbrace în lozinci. Din păcate, el a abdicat de mult de la principii.
Va avea UE curajul să-și apere principiile și securitatea în fața acestei ofensive subtile, însă cu impact sistemic la adresa valorilor democratice, desfășurată cu complicitatea regimului de la Budapesta?
- analiză publicată inițial pe https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/ungaria-covorul-rosu-al-chinei-in-ue-2281662.html
