
Israelul și Libanul prelungesc armistițiul cu 45 de zile
Israelul și Libanul au convenit vineri prelungirea cu 45 de zile a armistițiului anunțat în 16 aprilie de președintele american Donald Trump, a comunicat Departamentul de Stat de la Washington

Israelul și Libanul au convenit vineri prelungirea cu 45 de zile a armistițiului anunțat în 16 aprilie de președintele american Donald Trump, a comunicat Departamentul de Stat de la Washington

Secretarul american al apărării Pete Hegseth a declarat marți că operațiunea SUA pentru protejarea navelor comerciale pentru a nu fi atacate dinspre Iran în timpul traversării prin Strâmtoarea Ormuz este

Kremlinul a anunțat o încetare unilaterală a focului pentru marcarea victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, însă „oferta” vine la pachet cu un ultimatum. Rusia anunță armistițiu pe 9

Încetarea focului pe care Libanul „o cere față de Israel” va servi drept „punct de intrare natural pentru negocieri directe între cele două țări”, a declarat președintele Aoun în timpul

Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat că războiul din Iran va lăsa „efecte cicatriciale” de durată asupra economiei globale, consecințele putând persista chiar dacă se va ajunge la un armistițiu.

Un nou episod al negocierilor diplomatice privind războiul din Ucraina are loc miercuri la Berlin, unde președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni din nou cu emisarii președintelui american Donald

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, ieri, că țara sa intenționează ‘să pună în aplicare’ acordurile anunțate de Casa Albă privind în special un armistițiu în Marea Neagră între Kiev

O delegaţie americană va avea, astăzi, tot în Arabia Saudită, discuţii cu oficialii ruşi şi va încerca să obţină progrese către o încetare a focului pe Marea Neagră şi o

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, ieri, că țara sa este pregătită să înceteze loviturile asupra infrastructurilor energetice și civile din Rusia, după o convorbire telefonică cu Donald Trump, relatează

Președintele american Donald Trump a avut, ieri, o discuție telefonică cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe care a apreciat-o ca fiind ‘foarte bună’, relatează Reuters, potrivit Agerpres. ‘Tocmai am încheiat

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, aflat la Berlin, şi cancelarul Olaf Scholz au declarat ieri, după convorbirea dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, că, deşi acordul privind încetarea atacurilor Rusiei asupra

Un „număr semnificativ” de ţări sunt dispuse să furnizeze trupe de menţinere a păcii în Ucraina în cazul unui acord de pace cu Rusia, a declarat ieri un purtător de

Franța și Marea Britanie propun un armistițiu de o lună în Ucraina ‘în aer, pe mare și infrastructurile energetice’, a afirmat duminică președintele francez Emmanuel Macron în declarații pentru jurnalul

Hamas a indicat luni seara că ușa rămâne ‘deschisă’ pentru un nou schimb de ostatici și prizonieri cu Israelul sâmbătă, după ce aripa sa militară anunțase că amână pe termen

Israelul va elibera, astăzi, 110 prizonieri palestinieni în schimbul a trei ostatici deținuți în Fâșia Gaza, pentru al treilea schimb între Israel și Hamas de la intrarea în vigoare a

Uniunea Europeană a salutat, ieri, anunțarea unui acord de armistițiu între Israel și Hamas, după mai bine de 15 luni de război, relatează AFP și Agerpres. „Salut acordul de încetare

Israelul și Hamas au acceptat, ieri, un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor, punând capăt celor 15 luni de război care a făcut zeci de

După peste un an de tensiuni transfrontaliere și două luni de confruntări deschise între armata israeliană și Hezbollah, cele două entități au convenit marți seara asupra unui acord de încetare

Într-un mesaj televizat în limba engleză, premierul israelian Benjamin Netanyahu a îndemnat poporul libanez să se împotrivească grupării Hezbollah, subliniind că organizația este semnificativ slăbită în urma eliminării liderului său,

SUA nu îşi vor slăbi eforturile în vederea unui armistiţiu în Fâşia Gaza şi vor continua să exercite „presiune” asupra Israelului şi ţărilor din Orientul Mijlociu în acest sens, a

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat, ieri, că ar fi „o greşeală” din partea premierului israelian Benjamin Netanyahu să refuze armistiţiul propus în Liban şi că şi-ar asuma „responsabilitatea” pentru

Armata israeliană şi gruparea militantă palestiniană Hamas au convenit asupra a trei pauze separate în luptele din Gaza, pe zone, timp de trei zile, pentru a permite vaccinarea împotriva poliomielitei

Negociatori israelieni au participat, ieri, la discuţii la Cairo pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza combinat cu eliberarea ostaticilor, într-un moment în care războiul dintre Israel şi Hamas continuă pe

Casa Albă a evocat, ieri, „un început promiţător” al discuţiilor care tocmai au demarat la Doha asupra unui armistiţiu şi eliberării ostaticilor din Fâşia Gaza, informează Agerpres. John Kirby, purtătorul

Un emisar al preşedintelui american Joe Biden a declarat, astăzi, la Beirut, că „nu mai este timp de pierdut” pentru a se ajunge la un armistiţiu în Fâşia Gaza, armistiţiu

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a luat decizia de a începe negocierile pentru eliberarea ostaticilor israelieni în schimbul deţinuţilor palestinieni, renunţând la cerinţa iniţială de a obţine mai întâi un armistiţiu

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins categoric propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de a suspenda ostilitățile în conflictul cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice de Vară de la Paris. Într-un

Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, relatează Agerpres. Burns
Marți seară, liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a emis acuzații grave împotriva Israelului, susținând că acțiunile acestuia au sabotat negocierile în vederea unui armistițiu în Fâșia Gaza. Potrivit unui comunicat AFP,

Hamas a prezentat mediatorilor o propunere de armistiţiu în Fâşia Gaza, scrie Agerpres. În prima etapă, ar urma să fie eliberate femeile, copiii, vârstnicii şi bolnavii israelieni luaţi ostatici, în

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a încheiat, astăzi, turneul regional în Orientul Mijlociu, prin noi discuţii cu responsabili israelieni. El a pledat încă o dată pentru un acord care să

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a sosit în Orientul Mijlociu luni pentru a desfășura noi discuții și negocieri în vederea semnării unui armistițiu între Israel și gruparea Hamas

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a solicitat, astăzi, la Bruxelles, o prelungire a armistiţiului din Fâşia Gaza dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, transmit AFP şi DPA, potrivit Agerpres.