SUA, Egipt și Qatar mediază un nou armistițiu în Fâșia Gaza

Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, relatează Agerpres.

Burns ar urma să aibă discuţii cu premierul Mohammed bin Abdelrahmane Al Thani, a cărui ţară a fost implicată în eforturile de mediere a unui armistiţiu în Fâşia Gaza şi a eliberării ostaticilor.

Perspectivele pentru o încetare a focului în Gaza păreau reduse duminică, deoarece Hamas şi-a reiterat cererea de încetare a războiului în schimbul eliberării ostaticilor, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu a exclus categoric această variantă, rezumă Reuters.

Cele două părţi s-au acuzat reciproc pentru impasul în care se află, iar delegaţia Hamas a declarat că va părăsi duminică seara negocierile de la Cairo, care vizau încheierea unui armistiţiu, pentru a se consulta cu conducerea sa.

Cu toate acestea, oficialii Hamas ar urma să se întoarcă în capitala egipteană marţi, au declarat două surse de securitate egiptene.

În cea de-a doua zi de negocieri, Hamas și-a menținut poziția, cerând ca armistițiul să pună capăt războiului.

La Cairo nu au fost prezenţi reprezentanţi ai Israelului, dar duminică Netanyahu a reiterat obiectivul său de la începutul războiului: dezarmarea şi dezmembrarea definitivă a mişcării islamiste palestiniene Hamas, în caz contrar punând în pericol securitatea viitoare a Israelului.

Qatarul, unde Hamas are un birou politic, şi Egiptul încearcă să medieze o continuare a unei scurte încetări a focului din noiembrie. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *