Cehia preia, mâine, președinția rotativă a Consiliului UE

Cehia preia presedintia la UE

Cehia preia, mâine, de la Franţa președinția semestrială a Consiliului UE şi urmează să o predea, la sfârșitul acestui an, Suediei.

Conform Tratatului de la Lisabona din 2009, președenția UE este asigurată, prin rotație, de statele membre ale Uniunii Europene. În mandatul Franței, la summitul din 23-24 iunie, Ucraina și Republica Moldova au obținut statutul de țări candidate la Uniunea Europeană.

Tot în timpul președinției franceze, președintele Emmanuel Macron și-a anunțat, pe 9 mai, propunerea de formare a unei comunități politice europene, care a fost dezbătută și în cadrul summitului Consiliului European. Președintele Klaus Iohannis a transmis că România sprijină această comunitate, în condițiile în care rămâne ca un cadru de dezbateri și întâlniri benefice pentru cooperarea țărilor europene, dar fără a fi o alternativă la procesul de extindere a Uniunii Europene.

Guvernul ceh îi primeşte, astăzi, pe comisarii europeni la discuţii referitoare la agenda mandatului său. Potrivit autorităților cehe, Praga vrea să pună, în centrul preşedinţiei sale, ajutarea Ucrainei, criza refugiaţilor ucraineni şi reconstrucţia ucraineană, dar şi securitatea energetică europeană. Cehia intenționează să organizeze, în acest scop, în luna octombrie 2022, un summit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu participarea țările din Balcani, ale căror candidaturi la aderarea la UE sunt promovate, de asemenea, de către Praga.

În cadrul acestui summit, ar urma să se dezbată lansarea unui ”plan Marshall” pentru Ucraina, ce ar contribui la reconstrucția țării după război.

Cehia, care a susținut puternic sancţiunilor impuse Rusiei în cadrul Uniunii Europene, a găzduit aproape 400.000 de refugiaţi ucraineni de la începutul războiului, în februarie.

Cehia a aderat la Uniunea Europeană în 2004, este reprezentată de 21 de europarlamentari în Parlamentul European și a mai deținut președinția Consiliului UE, în perioada ianuarie-iunie 2009.

România a deținut președenția Consiliului UE, în perioada ianuarie-iunie 2019.

Laura Groșereanu

Facebook

Comentarii