Acord al statelor UE pe regulile fiscale: Deficitul bugetar, 3% din PIB

Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au ajuns la un acord pe noile reguli fiscale – Pactul de Stabilitate și Creștere – după mai multe luni de discuții, transmit AP, Reuters şi Bloomberg, potrivit Agerpres.

În final, cele 27 de state membre au finalizat în unanimitate acordul, încheind negocierile care fuseseră începute chiar înaintea pandemiei.

Reformele vin într-o perioadă în care datoriile publice au ajuns la un nivel record, în urma cheltuielilor masive din timpul pandemiei, iar blocul comunitar trebuie să facă noi cheltuieli pentru realizarea obiectivelor legate de climă, politică industrială şi securitate.

Regulile fiscale introduc un nivel minim al reducerii deficitului şi datoriei pe care un guvern trebuie să le respecte, aşa cum a solicitat Germania.

Dar, în general, acestea sunt mai tolerante decât precedentul cadru legal, ceea ce, consideră analiştii, marchează o victorie pentru statele din sud, conduse de Franţa.

Limita superioară pentru deficitul bugetar rămâne la 3% din PIB.

Dacă deficitul depăşeşte 3% din PIB, se instituie procedura de deficit excesiv şi anual trebuie redus deficitul cu 0,5% din PIB.

După ce deficitul scade sub 3% din PIB, acesta va trebui să scadă cu 0,4% din PIB pe an în următorii patru ani, sau cu 0,25% din PIB în următorii şapte ani, dacă sunt adoptate reforme şi investiţii, până când se ajunge la un deficit de 1,5% din PIB.

Acordul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024 și reprezintă a patra revizuire a regulilor fiscale din UE.

Facebook

Comentarii

85 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *