SUA va expulza mai rapid imigranții ilegali

Ministerul american al securităţii interne a publicat, ieri, un proiect de reglementare ce permite expulzarea rapidă a solicitanţilor de azil care prezintă un risc pentru securitatea naţională, notează AFP și Agerpres.

Preşedintele democrat Joe Biden, în campanie pentru realegerea sa în noiembrie, se află sub presiunea adversarilor săi republicani, începând cu Donald Trump, care îl acuză de inacţiune în faţa imigraţiei ilegale.

Proiectul prezentat joi, care va intra în vigoare doar după un proces de dezbatere publică de 30 de zile, prevede că agenţii care procesează cererile de azil se pot pronunţa asupra refuzurilor încă de la prima examinare, după câteva zile, indică ministerul într-un comunicat.

Această nouă regulamentare va permite „identificarea şi expulzarea mai rapidă a persoanelor care prezintă un risc de securitate şi nu au motive legale să rămână aici”, a declarat ministrul Alejandro Mayorkas, citat în text.

Este vorba despre persoane „condamnate pentru o infracţiune deosebit de gravă, care au participat la persecuţia altor persoane sau sunt inadmisibile din motive legate de securitatea naţională sau de terorism”, precizează ministerul.

În condiţiile actuale, aceste persoane rămân reţinute până la o audiere în faţa unui judecător pentru imigraţie, „un proces care poate dura ani de zile şi necesită foarte multe resurse”, potrivit comunicatului. 

Facebook

Comentarii