
UE înăsprește politica de migrație
Creșterea tensiunilor din Orientul Mijlociu și riscul apariției unui nou val de refugiați determină o schimbare rapidă în politica de migrație a Uniunii Europene. La doar câteva luni după adoptarea

Creșterea tensiunilor din Orientul Mijlociu și riscul apariției unui nou val de refugiați determină o schimbare rapidă în politica de migrație a Uniunii Europene. La doar câteva luni după adoptarea

Parlamentarii europeni votează, astăzi – votul va începe la 18.00, ora României – Pactul privind migrația și azilul, o reformă privind migrația în spațiul comunitar asupra căreia s-a negociat intens,

Pactul privind migrația și azilul, care reprezintă o reformă amplă a UE în ceea ce privește migrația, va fi supus la votul Parlamentului European, miercuri. Comisia Europeană a propus această

Negocierile în legătură cu reforma politicii UE privind migraţia continuă și astăzi între eurodeputaţi şi reprezentanţii statelor membre. Se încercă din nou să se ajungă la un acord politic asupra

Discuţiile despre pactul european privind migraţia şi azilul au înregistrat unele progrese, ieri, la reuniunea miniştrilor de Interne din Uniunea Europeană, după ce Germania a dat undă verde unuia dintre