Țările UE discută despre cotele obligatorii de migranți

Negocierile în legătură cu reforma politicii UE privind migraţia continuă și astăzi între eurodeputaţi şi reprezentanţii statelor membre.

Se încercă din nou să se ajungă la un acord politic asupra acestei chestiuni extrem de sensibile, potrivit Agerpres.

Aproximativ 50 de ONG-uri – între care Amnesty International, Oxfam, Caritas şi Salvaţi Copiii – le-au trimis negociatorilor o scrisoare deschisă avertizându-i asupra „riscului major” ca „Pactul privind migraţia şi azilul” să ducă la un sistem nefuncţional.

Acest pact, prezentat de Comisia Europeană în septembrie 2020, este o nouă încercare de revizuire a normelor europene, după eşecul unei propuneri anterioare din 2016, în urma crizei refugiaţilor.

Scopul este ca toate textele să fie adoptate înainte de alegerile europene din iunie 2024.

Reforma discutată la Bruxelles păstrează regula actuală conform căreia prima ţară de intrare a unui solicitant de azil în UE este responsabilă de dosarul său, cu unele ajustări.

Dar pentru a ajuta ţările mediteraneene, unde sosesc mulţi migranţi, este organizat un sistem de solidaritate obligatorie, în caz de presiune migratorie.

Alte state membre trebuie să contribuie prin preluarea solicitanţilor de azil (relocalizări) sau prin furnizarea de sprijin financiar sau material.

Una dintre problemele discutate este cea a relocărilor obligatorii după salvarea migranţilor pe mare, un punct important pentru Italia şi asupra căruia insistă Parlamentul European, dar care întâmpină reticenţa altor state membre.

UE se confruntă în prezent cu o creştere a numărului de sosiri ilegale, precum şi a cererilor de azil – cu 17%.

Facebook

Comentarii