Se aglomerează trenul suveraniștilor

Botul impunător agresiv al locomotivei tulbură mereu așteptarea neliniștită pe care ți-o insuflă  peronul gării. Apoi când locomotiva trece de primii pasageri, vagoanele care se scurg prea repede te aduc înapoi la realitatea prozaică. Ajungi să numeri oameni și locuri. La fel impresionează și trenul unirii suveraniștilor care trece prin gări și halte politice. Trenul e tot mai lung și tot mai aglomerat. Sunt atașate vagoane și e coadă la urcare. Ultima vedetă urcată în trenul tricolor, care e demnă de Orient Express, cântăreață mai mult pe bancnote decât pe note, e cea care după prea multe băi romane s-a întors în țară cu o limbă română din care ieșeau triluri călătoare atunci când pronunța ”ochio”, scoțându-ne ochii, dar și timpanele.  

Aflați acum în plin suveranism îngroșat ca un caltaboș avem tendința să uităm începuturile. Până în 2016, când a câștigat Donald Trump alegerile în America, conceptul de suveranism era unul marginal în presa românească. Și după 2016 tema era abordată cu precădere de reviste de politică externă sau politologice de nișă. Cei mai mulți dintre cei care sunt acum toată ziua cu trompeta suveranismului nici nu știau mare lucru despre neomarxism până deunăzi. Între timp, formatorii de opinie, care la noi sunt de regulă impostori oportuniști, au apucat formule și lozinci pe care le repetă papagalicește. Unii dintre ei erau în tabăra opusă în urmă cu unu sau două decenii, dar acum dacă tot a trecut magistral prin gară și noul tren al suveraniștilor, nu l-au ratat nici pe acesta.

La fel cum jurnaliștii de presă comunistă, apăreau în fotografiile anilor 80, tunși regulamentar și îmbrăcați la costum ca niște nomenclaturiști de presă, iar imediat după 90 i-am putut vedea că-și lasă niște lațe slinoase și se îmbracă în costum de blugi, arătând cu burțile lor dăbălate ca niște rockeri bișnițari. Erau gata de zigzagurile tranziției și purtau deja cameleonic masca tineretului revoluționar anticomunist. Tot așa avem  acum modiste suveraniste care măsurau prohaburi înainte și care acum cheamă la lupta cea mare de eliberare națională. Impostura devine și ridicolă atunci când personajul cu ”cap de rățoi” critică feminismul și apără feminitatea cu un ton spart și o privire care imită falsa siguranță de sine a golanilor de cartier. 

Să nu uităm că nu demult șuiera triumfal trenul neomarxiștilor, ”tinerii frumoși și liberi” populau regulamentar bulevardele, iar la comanda trenului erau fiii foștilor conducători de trenuri comuniste. Femei și bărbați aflați în plină criză a vârstei de mijloc s-au travestit în trotinetiști neomarxiști și din goana trotinetei politice amendau inchizitorial ereziile sociale de la biblia neomarxismul globalist. Continuă să o facă și azi când trenul lor e tras pe linie moartă și înlocuit cu o drezină veselă care merge de nebună. Din puri ca niște catari sectari acum au ajuns cu coada între picioare târșâindu-și tinichelele. Din vânători de huzur au ajuns vânat. Asta e dintotdeauna soarta oportunistului mediu, să fie folosit și aruncat la lei de marii oportuniști. Ecoul îndepărtat al neomarxiștilor nu mai are nevoie de urechi astupate, sirena lor isterică și ofilită nu mai ispitește, ci doar agasează.

Acum fluieră asurzitor trenul suveranist prin toate gările paradite ale țării, încât e greu ca vocea rațiunii să mai răzbată prin larma generală. Unul dintre punctele critice și suspecte ale acestui proiect este monomania politică. Un partid monoideatic, care are o idee fixă în jurul căruia structurează toată realitatea înconjurătoare nu poate fi un proiect viabil. Nu poți să fii suveranist tot timpul, sunt momente când din punct de vedere politic, economic, cultural se impune să fii. Suveranismul ungar și polonez e în dezacord doar cu unele puncte în raport cu globalismul, în special cu partea sa de expansionism radical. Mondialismul poate fi limitat pentru a nu distruge identitățile și tradițiile seculare a unor națiuni. În rest, pragmatismul economic și conectarea la prezentul global sunt vitale pentru o politică de succes. În schimb noi venim doar cu un suveranism emoțional care poate servi unui singur scop, voturi multe și mandate îmbelșugate pentru înghesuiții de ultim moment pe peronul tricolor. Pe principiul: Suveraniști recenți din toate gările politice, urcați-vă în trenul unirii fripturiștilor! Așa cum ne-a învățat realitatea politică mai nouă sau mai veche, de regulă, proiectele politice paralele cu realitatea nu sunt gogoși umflate cu naivitate, ci gogoși manipulatoare.  

Totdeauna s-au urcat oportuniști și fripturiști în trenurile vieții de huzur politic. Speranța ar fi ca măcar nucleul liderilor de partid să fie unul sănătos, însă istoria experiențelor politice de după 1990 ne condamnă la scepticism pe o perioadă nedeterminată. În ceea ce-i privește pe cei care au credință și idei, ei sunt buni doar să inspire mașinăria docilă de propagandă care apoi îi îngroapă cu șuieratul său.

Paralel și el cu realitatea, poporul suveranist sau nesuveranist va adopta mereu atitudinea pițigoiului din ”Acceleratul” lui Topârceanu, ce sperie păsărelele în goana sa nebună, prin care acesta calmează mioritic panica pădurii ”făcând pe supăratul”: ”Ce să fie? Nu-i nimic, A trecut Acceleratul…”

https://www.pressreader.com/search?query=Ciprian%20Blidaru&orderBy=Relevance&searchFor=Articles