Scandalul „Azilele groazei” zguduie România

Val de demiteri, cerut de premierul Marcel Ciolacu în cazul „Azilele groazei”: șeful guvernului a solicitat ministrului Muncii să fie destituită conducerea Agenţiei Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Ilfov, în cazul bătrânilor torturaţi în azile.

El a mai solicitat destituirea conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi şi a cerut conducerii Consiliului Judeţean Ilfov şi conducerii Primăriei Sectorului 3 să destituie de urgenţă și şefii DGAPS-urilor locale.

„Mi-aş fi dorit astăzi să vorbesc despre măsurile economice, sociale pe care urmează să le luăm în şedinţa de Guvern, dar atât eu, cât şi dvs, cu toţii suntem oameni şi am văzut ce s-a întâmplat în acele azile ale groazei, aşa cum au fost denumite pe bună dreptate de către presă. Oameni în vârstă, vulnerabili care în loc să fie ajutaţi au fost efectiv torturaţi. Cred că acest grup infracţional organizat, cu complicitatea unor funcţionari trebuie să răspundă cât mai repede. Îi solicit domnului ministru al Muncii ca astăzi conducerea ANEPIS (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială – n.r.) să fie destituită şi conducerea AJPIS Ilfov (Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov – n.r.)”, a cerut premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit News.ro.

Şeful Executivului a mai cerut destituirea conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi.

De asemenea, Marcel Ciolacu a făcut apel și la alte instituții ale statului să sprijine ancheta – Poliţia Română, Direcţia de Sănătate Publică, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Acesta a solicitat o întâlnire, duminică, cu mai mulţi membri ai Executivului, respectiv ministrul de Interne, ministrul Muncii, ministrul Justiţiei, ministrul Sănătăţii şi ministrul Dezvoltării şi toţi preşedinţii de autorităţi cu atribuţii de control.

DIICOT a transmis că va exista o soluție rapidă în acest caz

În plus, tot astăzi, prim-ministrul a rugat-o pe Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, să discute cu conducerea DIICOT pentru ca această anchetă să fie o prioritate. Ministrul Justiției a precizat că, în cursul acestei zile, a discutat cu procurorul-șef al DIICOT, Alina Albu, fiind așteptată o soluție urgentă în acest caz.

„În luna februarie a acestui an, dosarul a fost înregistrat la DIICOT, a fost o procedură accelerată într-un caz foarte complex. Sunt 26 de inculpaţi în acest dosar. Am fost asigurată că, în scurt timp, vom vedea şi soluţia în acest caz”, a spus ministrul Gorghiu.

Ministrul Muncii a anunțat două demiteri

Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a declarat astăzi „șocat” de situația din cele trei cămine de bătrâni, dar pasează responsabilitatea principală către Consiliul Județean Ilfov, care are în subordine DGASPC, instituție ce deconta lunar la plată serviciile prestate de aceste centre. Ministrul nu ar fi anunțat, astăzi, decât două demiteri dintre cele cerute de Marcel Ciolacu – președintele Agenției Naționale de Protecție și Inspecție Socială, Cristina Anton, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Mihai Tomescu.

Sora Gabrielei Firea conducea instituția care ar fi trebuit să verifice azilele

Dincolo de ororile din centrele de îngrijiri pentru bătrâni, cazul „Azilele groazei” are și o evidentă componentă politică. O investigație de presă (Centrul de Investigații Media și Buletin de București) spune că sora ministrului Familiei, Gabriela Firea, conducea instituția care ar fi trebuit să verifice centrele de îngrijire pentru bătrâni. Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, a fost întâi inspector și apoi șefă a Serviciului de Asistență și Proietecție Socială din Voluntari.

Confruntată cu aceste informații, Firea susține că se încearcă scoaterea ei din viața politică: ”Acum două luni vindeam copiii românilor, iar acum chinui bătrânii! Este evident o campanie orchestrata împotriva mea ca om, ministru și candidat la Primăria Capitalei! Am spus încă de la apariția informațiilor cu privire la aceste cazuri grave că persoanele responsabile pentru neregulile constatate trebuie să plătească. Este inacceptabil orice fel de abuz asupra unor oameni, în special asupra unor persoane fără ajutor, iar cine se face vinovat trebuie să răspundă”.

În apărarea sa, Firea a susținut că ministerul pe care îl conduce nu are atribuții pentru acreditarea sau controlul căminelor de bătrâni, iar sora sa nu are legătură cu ancheta DIICOT.

 ”Sora mea nu este și nici nu a fost anchetată vreodată și nici nu va fi, având în vedere lipsa de implicare în acest caz dramatic. Singura „vină” pe care o are este că îmi este soră și că lucrează în instituția vizată în anchetă, dar într-un alt departament. Constat cu amărăciune că a început deja campania electorală, cu mult înainte de vreme”, a spus Firea, ieri.

Florentin Pandele, criză de nervi

Astăzi, a venit rândul primarului din Voluntari, Florentin Pandele, să aibă un punct de vedere în acest caz. Abia stăpânindu-și nervii, Pandele a spus că nu știa despre existența ”azilelor groazei” din orașul pe care îl conduce de 23 de ani.

„Este o anchetă în curs a DIICOT, știu ce am citit în presă. Nu avem explicații, nimeni nu se poate exonera, dar dacă astfel de azile ale groazei, cum le-ați numit, se găsesc doar în Voluntari, înseamnă că România este salvată”, a spus Pandele, care și-a început ironic intervenția.

El a spus că, la momentul la care forțele de intervenție au descins la cele două cămine din Voluntari pentru a-i scoate de acolo pe bătrâni, el era plecat din țară. „Eram plecat. M-am întors și am avut impresia că au intrat rușii peste noi. Mașini, salvări…un spectacol foarte bine regizat”.

Pandele a continuat să susțină că el și soția sa nu au nici o implicare și că totul este o „campanie de scoatere din viața politică a Gabrielei Firea”.

Ciolacu, somat să o demită pe Firea

USR București a solicitat, ieri, premierului Ciolacu demiterea ministrului Gabriela Firea, pe baza conexiunilor politice cu persoanele implicate în „azilele groazei”.

Potrivit USR, ministrul Familiei este în strânsă legătură cu oameni politici-cheie, inclusiv Ștefan Godei, conducătorul centrului, care este în politică de aproximativ 10 ani. În 2013, Godei a fost vicepreședinte al Organizației Tineretului Social Democrat Ilfov. Ecaterina Adriana Voicu, partenera de viață a lui Ștefan Godei și persoana care a coordonat procedurile de înființare ale asociației care deține unul dintre centre, este și ea angajată a Gabrielei Firea, lucrând la centrul pentru Tineret al Municipiului București.

Mai mult, consiliera Ligia Gheorghe, citată în dosarul „Azilele groazei”, și Ștefan Godei sunt proprietarii unei firme în Voluntari. Ligia Gheorghe, consiliera ministrului Gabriela Firea, a cerut, însă, astăzi, suspendarea contractului de muncă.

În fața acestor conexiuni, USR București ”consideră că Gabriela Firea nu mai poate reprezenta interesele cetățenilor în mod obiectiv și solicită premierului Ciolacu să o demită de urgență din funcția pe care o ocupă”.

USR a cerut, tot joi, conducerii Parlamentului, să convoace săptămâna viitoare comisiile de specialitate pentru audierea instituţiilor cu atribuţii de monitorizare şi control în respectarea drepturilor persoanelor vârstnice. Este vorba de Avocatul Poporului, Consiliul de Monitorizare, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, ministerele responsabile.

Bătuți și înfometați

Reamintim că o operațiune de amploare a Poliției Române și DIICOT a avut loc marți dimineață, când anchetatorii au descins la trei azile pentru persoane vârstnice din județul Ilfov.

Aproximativ 100 de persoane erau ținute în condiții inimaginabile, flămânde și fără îngrijire medicală, de către două grupuri infracționale, potrivit IGPR.

Bătrânii erau ținuți în condiții inumane de cazare, în încăperi neîncălzite pe perioada sezonului rece și cu iluminare insuficientă, lipsite de mobilier, în afara patului care este prevăzut cu saltele neconforme (burete învelit cu pânză). Paturile și hainele vârstnicilor erau pline de ploșnițe, iar imobile nici măcar nu erau racordate la rețeaua de canalizare. În situațiile în care fosa septică refula, aceștia erau puși să care cu găleata dejecțiile.

Mesele pe care le serveau bătrânilor erau puține și de proastă calitate, pentru că alimentele care ar fi trebuit să ajungă la beneficiari erau furate. „Membrii grupării cu rol de execuție sunt implicați în infracțiuni de furt al produselor alimentare destinate hrănirii beneficiarilor, atât din hrana achiziționată din fondurile centrelor dar și din hrana adusă de aparținătorii beneficiarilor”, se spune în referatul DIICOT.

Bătrânii au fost găsiți plini de răni până la os și s-a constatat că aceștia erau bătuți de către personalul din cămine, potrivit referatului de arestare.

Patru persoane arestate preventiv

Tribunalul București a decis joi arestarea preventivă a patru persoane și plasarea în arest la domiciliu a altor 11, în ancheta DIICOT vizând cele trei centre de îngrijire şi asistenţă din Afumaţi şi Voluntari, unde bătrânii erau ținuți în condiții inimaginabile, flămânzi și fără îngrijire medicală.

De asemenea, şase persoane sunt cercetate sub control judiciar, iar pentru trei a fost respinsă propunerea de arestare preventivă.

31 de percheziţii au fost făcute, în cursul zilei de marţi, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş.

Facebook

Comentarii

65 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *