Facebook-f
blank

Generaţiile absente

Problema tinerelor generaţii de după 1990 a constituit, deseori, subiect de îngrijorare pentru politicienii ţării, dar niciodată preocuparea nu a depăşit stadiul unei alarmări trecătoare. Mereu au fost alte priorităţi: scandaluri politicianiste, dezbateri şi conflicte mediatice axate pe rechizitorii ale trecutului comunist sau pseudo-reforme sociale.

Tabloul anilor 90 reflectă un hibrid social perfect. Pe de o parte, existau reminiscenţele educaţiei rigide vechi, iar pe de altă parte, libertatea tot mai greu de controlat a unei societăţi deschise, care recupera fără niciun discernământ produsele culturale de consum din Occident. Între cele două tendinţe care se băteau cap în cap, se năştea generaţia pierdută pe drumul tranziţiei… Crescuţi în acele vremuri tulburi, tinerii de ieri, odată ajunşi maturi în a-şi decide soarta, au optat în masă pentru varianta unei vieţi în afara ţării, chiar dacă acolo mulți au fost nevoiţi să presteze tot felul de munci mai mult sau mai puţin calificate.

Fenomenul e în plină derulare şi, probabil, că va continua în următorii ani. Explicaţia acestei stări de fapt rezidă în dezinteresul arătat ani de zile de statul român pentru educaţie, care a reprezentat, la rândul ei, ca atâtea alte domenii de activitate, o sursă de corupţie pentru mulţi. Cei care trebuiau să ofere cadrul unei dezvoltări sănătoase, din punct de vedere fizic şi mental, pentru tânăra generaţie, au avut alte priorităţi, precum buzunarul propriu, iar efectele au şi început să se vadă. Cel mai bun semn că prezentul nu aparţinea tinerei generaţii îl reprezenta preocuparea obsesivă a unora de a condamna tardiv comunismul, când mai degrabă anii postdecembrismului de mafie economică şi politică au fost cei care au dus la atâtea destine frânte pe la periferia orașelor europene.

Anticomunismul prelungit artificial până în zilele noastre reprezintă modul prin care fenomenul de anulare a culturii, importat din America (cancel culture), luptă sistematic și temeinic pentru promovarea și răspândirea analfabetismului. Nu mai este anticomunismul din anii 90, care chiar dacă era promovat de către niște disidenți impostori era măcar în numele liberalismului clasic. 

S-a început după 2000 cu un viitor luminos la căpşuni, în Spania. Parafrazându-l pe Eminescu: „Ai noştri tineri în Spania învaţă… căpşuna întreagă să o culeagă”.

Dincolo de hazul nostru de necaz rămâne realitatea concretă a vieţii tot mai grele şi a posibilităţilor de realizare din ce în ce mai mici ale atâtor absolvenţi de studii, care sunt nevoiţi să-şi sacrifice de multe ori vocaţia şi pasiunile profesionale, prestând munci de jos în Vest, pentru a-şi asigura pe viitor un trai decent. Alţii au ajuns să spele vase în America, prin programe de muncă pentru studenţi, mulţi dintre ei preferând să rămână ilegal acolo, gândindu-se cu groază la o întoarcere în marele ”neant valah”. Chiar dacă unii dintre aceşti tineri ajung să se realizeze material, preţul plătit e unul prea mare, iar sentimentul dublei neîmpliniri, ca om şi ca român, le va crea o infirmitate socială pe care o vor resimţi mereu. Unii au absentat fizic din țară, alții civic.

În condiţiile în care rămân să muncească în ţară, după ce au plătit din greu taxe de studii, tinerii se trezesc cu banii daţi, cu diplomele în mână şi cu perspectiva unor locuri de muncă sub nivelul pregătirii lor sau în alte domenii decât cele pentru care s-au pregătit. În cazul cel mai rău, ajung să fie umiliţi pe bani de nimic în subordinea unor bişniţari, care au devenit mari patroni.

Cioran visa la o ”Schimbare la față a României”, realizată de tinerii valoroși din generația sa. Tinerii români de astăzi nu mai vor să schimbe nimic cu țara lor. Unii dintre ei vor vrea să-și schimbe doar sexul, că tot a început să facă ravagii această modă în Vest. Schimbarea la față a sexului e noua direcție de drum a lumii degenerate de azi. Tinerii momentului sunt absenți din realitate prin drogul tehnologiei și a stupefiantelor.

Membrilor generației Z nu le poate spune nimeni ce să facă, ei știu tot  fără să fie nevoie să învețe. Au un ego gonflat de ignoranță, îi urăsc pe bătrâni, visează la averi colosale pe care apoi să le cheltuie în distracții dezaxate sau în shopping compulsiv. Cei mai mulți vor rămâne doar cu visele pe care și le stimulează în fața ecranelor prin mișcarea în sus și în jos cu degetarul digital. Înecați în apele tulburi ale virtualului vor sfârși îndepărtați de propria umanitate și de contactul profund cu semenii. Paradoxul acestei epoci bolnave de azi e că secretă un dispreț total pentru om și viața lui, în timp ce la tot pasul sunt clamate drepturile omului.

Extrapolând tema destinului acestei generaţii atomizate social la istoria naţională, ne putem da seama că e plin de generaţii pierdute în istoria noastră, toate ca o consecinţă a incapacităţii noastre de a ne coagula ca o comunitate cu scop şi sens istoric. România nu mai are obiective istorice proprii, iar faptul că generaţiile tinere, care sunt simbolul vitalităţii unui neam, au parte, fie acasă, fie pe unde se duc, de o existenţă socială larvară, ne situează, ca ţară, în subistorie.

Articol publicat inițial în cotidianul România Liberă:

Generațiile absente
Facebook

Ciprian Blidaru

Vezi articolele autorului

Comentarii

149 de răspunsuri

  1. Pingback: Generaţiile absente | EuroȘtiri.ro - 📰 newsflash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REcomandate

blank
Categorii populare
EuRO Monitor
EU Analytics
Presedintia Consiliului UE
Porto-Franco
Euro Monitor
Ultimele stiri

© Europolis. Toate drepturile rezervate

Sus