Consiliul UE e divizat privind reforma legislației electorale europene

Dezbaterea privind reforma legii electorale europene pe care Parlamentul European a înaintat-o Consiliului UE a scos la iveală diviziuni profunde între statele membre.

În ciuda posibilității de a dezvolta un proces electoral uniform consacrat încă din 1957, alegerile europene sunt încă guvernate în cea mai mare parte de legile naționale.

Propunerea de lege electorală e considerată un pas înainte în ceea ce privește drepturile politice. Spre exemplu, orice cetățean al Uniunii care a împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv persoanele cu dizabilități indiferent de capacitatea lor juridică, ar putea avea dreptul de a vota la alegerile pentru Parlamentul European.

Parlamentul European a mai propus, de asemenea, ca alegerile europene să aibă loc în aceeași zi, de preferință pe 9 mai, de Ziua Europei. Cu toate acestea mai multe țări printre care și România, Cipru, Austria și Belgia sunt împotrivă, invocând probleme constituționale și/sau legate de tradiție.

Unele state membre întâmpină „mari dificultăți” în a accepta anumite elemente cheie ale propunerii legislative, a remarcat ministrul ceh pentru Afaceri Europene, Mikuláš Bek, după Consiliul Afaceri Generale.

Crearea unei circumscripții europene

În cadrul dezbaterii, multe țări precum Letonia, Danemarca, Portugalia, Irlanda, Ungaria, Finlanda, Olanda, Lituania și Suedia, și-au exprimat reticența în a crea o circumscripție electorală europeană.

Danemarca a menționat principiul subsidiarității, Irlanda absența la vot din cadrul alegerilor naționale, iar Ungaria a criticat Parlamentul European pentru „o încercare de a monopoliza puterea”.

Alte țări ca Spania, Franța, Austria, Germania, Belgia și Luxemburg, au salutat propunerea legislativă, dar au ridicat totuși mai multe întrebări juridice cu privire la implementarea acesteia.

Deși a avut loc într-un format informal, întâlnirea a fost „un mic succes”, a declarat Bek pentru Agence Europe.

Potrivit acestuia, crearea unei circumscripții europene pentru alegerile europene din 2024 rămâne „dificilă, dar posibilă”. Propunerea lui Bek este de a negocia un acord „rapid” cu Parlamentul European pentru crearea acestei circumscripții și pentru a rezolva prevederile ce țin de egalitatea de gen, lăsând deoparte alte aspecte mai simbolice, cum ar fi stabilirea unei zile universale pentru alegeri

Sursa articolului: https://agenceurope.eu

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *