
Copii din Gaza, tratați în spitalele din România
Opt copii din Fâşia Gaza, împreună cu familiile lor, au ajuns în România, şi vor fi trataţi în unităţi medicale de specialitate, iar familiile lor vor fi plasate în grija

Opt copii din Fâşia Gaza, împreună cu familiile lor, au ajuns în România, şi vor fi trataţi în unităţi medicale de specialitate, iar familiile lor vor fi plasate în grija

Uniunea Europeană (UE) a emis duminică o condamnare la adresa mișcării Hamas, acuzând organizația de folosirea „spitalelor și civililor ca scuturi umane” în Gaza. Reuters raportează că spitalele din nordul

20 din cele 36 de spitale mai sunt operaţionale în Gaza, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează France Presse şi Reuters, potrivit Agerpres. Potrivit France Presse, mai mulți morți

Spitalele şi agenţiile de ajutor au avertizat că unităţile medicale din Gaza se vor opri dacă nu se livrează combustibil pentru a menţine liniile electrice în funcţiune, în timp ce

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că a cere pacienţilor vulnerabili să evacueze spitalele din Gaza echivalează cu o „condamnare la moarte”. Ca atare, directorul general al agenţiei a

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, astăzi, că vor fi accesate 450 milioane de euro de la Banca Mondială, fonduri care vor investite în 252 de spitale din România. Cu