
MApN: Misiune de sprijin pentru civili răniți în Gaza
Optsprezece pacienţi şi 29 de membri ai familiilor lor, din Fâşia Gaza, au fost aduşi ieri seară cu o aeronavă C-130 Hercules, anunţă MApN. Patru dintre ei, împreună cu opt

Optsprezece pacienţi şi 29 de membri ai familiilor lor, din Fâşia Gaza, au fost aduşi ieri seară cu o aeronavă C-130 Hercules, anunţă MApN. Patru dintre ei, împreună cu opt

Circa 900 pacienţi dintr-un spital din Moscova au fost evacuaţi, astăzi, în urma unei alerte cu bombă, informează Agerpres. Printre cei internaţi acolo, erau și răniţi în urma atentatului comis

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut, vineri, stabilirea unor fluxuri zilnice pentru pacienţii din Fâşia Gaza în Egipt, astfel încât să se reducă presiunea asupra spitalelor palestiniene suprasolicitate, transmite AFP,

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății controlat de Hamas a dezvăluit că palestinienii blocați în spitalul Al-Shifa, cel mai mare din Gaza, au început să sape o groapă comună pentru

În România, există 1,5 milioane de pacienţi care au diabet, iar pentru scăderea acestui număr este nevoie de politici publice de prevenţie în domeniul alimentaţiei, a declarat, astăzi, ministrul Sănătăţii,

Unul dintre răniții exploziei de la stația GPL din Crevedia a murit la o clinică Lubeck, Germania, potrivit raportului privind victimele transmis astăzi de Ministerul Sănătăţii. Patru pacienţi care au

După trei săptămâni de la explozia produsă la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, mai sunt încă răniți care sunt îngrijiți, în continuare, în spitale. Cei mai mulți pacienți

În absența centrelor pentru marii arși, răniții în exploziile de la Crevedia sunt tratați, în continuare, la secțiile de terapie intensivă din câteva spitale din Capitală și din țară. Ministerul

Autoritățile române, medicii din spitalele din Capitală și din țară se luptă, în aceste momente, ca pacienții cu răni foarte grave, care nu pot să fie tratați în România, să