
Sudul SUA, sub furtună rară de zăpadă: Morți din cauza frigului
O vreme severă, cu furtuni de zăpadă, afectează mare parte a Statelor Unite ale Americii, în zone unde fenomenul este neobişnuit. Mai multe state au declarat stare de urgenţă, şcolile

O vreme severă, cu furtuni de zăpadă, afectează mare parte a Statelor Unite ale Americii, în zone unde fenomenul este neobişnuit. Mai multe state au declarat stare de urgenţă, şcolile

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, într-un azil de bătrâni dintr-un cartier situat la periferia Belgradului, anunţă un reprezentant al Ministerului sârb de Interne, relatează

Cel puțin 24 de persoane au murit din cauza incendiilor devastatoare din Los Angeles, potrivit celor mai noi date anunțate de autorități, informează Euronews România. Numărul victimelor însă ar putea

Cel puţin 51 de persoane au murit în urma viiturilor care au lovit regiunea Valencia, din estul Spaniei, după ploile torenţiale de marţi, care au lăsat drumuri şi oraşe sub

România este pe primul loc în UE la decesele prin înec, potrivit datelor publicate de Eurostat. Conform acestor date, în 2021, în Uniunea Europeană au fost raportate 5.004 decese prin

O asistentă a fost plasată sub control judiciar, iar două doctorițe au primit, astăzi, măsura de arest preventiv pentru 30 de zile, în scandalul morților suspecte de la Spitalul „Sf.

În prima jumătate a anului 2024, Ucraina a înregistrat un număr de decese aproape triplu față de cel al nașterilor, potrivit unei analize a datelor oficiale publicată luni de societatea

Un turist german, care fusese dat dispărut duminică pe insula Creta, a fost găsit mort, relatează AFP și News.ro. Bărbatul german, în vârstă de 68 de ani, era căzut într-o

Peste 50 de persoane au murit în India, în numai trei zile, din cauza unei canicule infernale care continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează Digi24. În weekend, numai

O porțiune dintr-o autostradă s-a surpat, miercuri dimineață, în sudul Chinei, în provincia Guangdong. În urma prăbușirii, 28 de vehicule au fost prinse sub moloz, iar 49 de persoane, care

România este țara din UE care are cele mai multe decese în urma accidentelor rutiere în 2022, scoate în evidență un raport, realizat în cursul anului trecut și dat publicității

Cel puțin cinci lucrători umanitari, inclusiv străini, care livrau alimente civililor din Gaza, au fost uciși într-un atac militar israelian, conform informațiilor furnizate de organizația World Central Kitchen, transmite CNN.

Potrivit raportului recent publicat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), peste 36.000 de migranți și-au pierdut viața în naufragii în ultimul deceniu, cu peste 27.000 dintre aceste tragedii având loc

Aproape 7.000 de cazuri de gripă au fost înregistrate, la nivel naţional, săptămâna trecută, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, informează News.ro. Au fost raportate, în total, 123.464 de cazuri

Numărul persoanelor decedate în Israel din cauza atacului lansat sâmbătă de mişcarea palestiniană Hamas a urcat la cel puţin 1.200, a anunţat în această dimineaţă purtătorul de cuvânt al Forţelor

Cel puțin 96 de oameni au murit în India din cauza căldurii din ultimele zile, când temperaturile au ajuns la aproape 45 de grade la umbră, scrie Digi24. Cele mai