În contextul vizitei efectuate de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la Washington, administraţia Biden a declarat că va oferi Ucrainei ajutor militar, inclusiv sistemul de apărare antiaeriană Patriot, despre care liderul ucrainean a declarat că ţara sa are nevoie urgentă pentru a se apăra de atacurile ruseşti. Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat joi că armata rusă va găsi o cale de a contracara acest sistem.
Patriot, acronimul de la Phased Array Tracking Radar for Intercept on Target (radar de urmărire cu fascicule fazate pentru interceptarea ţintelor), este un sistem de apărare antirachetă sol-aer construit de Raytheon Technologies Corp. şi considerat unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană din arsenalul american, potrivit Agerpres.
Sistemul a fost folosit pentru prima dată în luptă în timpul Războiului din Golf din 1991, cu baterii care au protejat Arabia Saudită, Kuweit şi Israel, iar mai târziu a fost folosit în timpul invaziei americane în Irak în 2003.
Este un sistem mobil care include, de obicei, un radar puternic, o staţie de control, un generator de energie, staţii de lansare şi alte vehicule de sprijin.
Raytheon a construit peste 240 de sisteme Patriot, care sunt utilizate în prezent de 18 ţări, inclusiv de Statele Unite. Sistemul a fost foarte solicitat în Orientul Mijlociu din cauza ameninţării pe care o reprezintă Iranul pentru regiune.
Până în prezent, Statele Unite au furnizat Ucrainei o serie de sisteme naţionale avansate de rachete sol-aer NASAMS.
În timp ce sistemul Patriot este conceput pentru a intercepta ameninţări precum avioane şi rachete balistice, acesta poate, de asemenea, să doboare dronele „kamikaze” pe care Rusia le-a trimis frecvent pentru a lovi infrastructura critică ucraineană.