”Moda comunistă” se întoarce

Taiorul Channel era preferatul Elenei Ceauşescu. Semn că „femeia socialistă este femeia care pune accent pe munca în fabrici şi uzine, dar şi pe frumuseţe”.

Muzeul Judeţean Buzău va organiza în luna martie un atelier de confecţionat mărţişoare şi expoziţia „Moda în perioada comunistă. Fantezie, rafinament, eleganţă”, proiect care redă imaginea femeii în comunism prin intermediul ţinutelor vestimentare din epocă şi readuce în prim plan revistele de modă Neckermann şi Quelle conform Agerpres.

Expoziţia are loc cu prilejul evenimentului „Zilele femeii la Muzeul Judeţean Buzău” ajuns la cea de-a ediţia a VIII-a ediţie.

„Proiectul expoziţional redă imaginea femeii în comunism prin intermediul ţinutelor vestimentare din epocă şi al accesoriilor ce completează tabloul tematic.

Femeia socialistă este femeia care pune accent pe munca în fabrici şi uzine dar şi pe frumuseţe.

Astfel, ea este prezentă în reclamele pentru produsele de înfrumuseţare destinate ei incluzând aici produsele cosmetice şi vestimentaţie. Când Nicolae Ceauşescu devine liderul statului apare o oarecare deschidere către Occident. Revistele de modă româneşti reproduc modele de fuste mini, rochii lungi de seară şi pantaloni evazaţi, chiar şi haine de blană pentru femei.

Taiorul Channel este preferatul Elenei Ceauşescu, modelele sunt copiate în fabricile noastre şi impuse ca etalon femeilor din întreaga ţară prin revistele de modă ale vremii”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Muzeul din Buzău.

Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor avea ocazia de a se familiariza cu moda din perioada comunistă dar şi cu accesoriile sau produsele cosmetice care se utilizau la acea dată.

„Încălţămintea ‘Guban’ fabricată la Timişoara era inspirată din revistele de modă Neckermann şi Quelle. Eleganţa feminină se rezumă uneori şi la accesorii ce cuprind inele din pietre preţioase şi semipreţioase, mărgele şi cercei cu clipsuri.

În expoziţia organizată la muzeu sunt prezentate articole vestimentare româneşti, realizate la fabrici de renume din acea perioadă, dar şi acasă. De asemenea, sunt expuse accesorii vestimentare, bijuterii şi produse cosmetice.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *