Italia va elimina ajutorul de stat, dacă șomajul durează mai mult de 8 luni

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a prezentat marți primul buget al guvernului său, numindu-l un pachet „curajos”, chiar dacă opoziția a amenințat cu proteste în stradă.

Bugetul pentru 2023, aprobat de cabinetul italian, la primele ore ale dimineții, se concentrează pe reducerea facturilor la energie și pe reducerea impozitelor pentru lucrătorii salariați și pentru cei care desfășoară activități independente.

„Consider că este un buget curajos și coerent, curajos în sensul că pariază pe viitor”, a declarat Meloni pentru reporteri, adăugând că a luat decizii dure, indiferent de consecințele pentru popularitatea noului său guvern.

Principalele partide de opoziție au catalogat bugetul ca fiind inadecvat pentru a aborda recesiunea și inflația și au acuzat guvernul că vizează persoanele sărace prin implementarea unei scheme de reducere a „salariilor cetățenilor” pentru șomeri, introdusă în 2019.

Astfel, conform noului buget, persoanele apte de muncă, care nu se arată dispuse să își găsească un loc de muncă, nu vor mai primi „salariul de cetățean”, ajutorul de stat, după 8 luni de șomaj.

Enrico Letta a declarat că Partidul său Democrat de centru-stânga va organiza proteste în stradă pe 17 decembrie, în timp ce fostul prim-ministru Giuseppe Conte, liderul Mișcării 5 Stelle, a calificat reducerea salariilor cetățenilor drept „inumană”.

Bugetul alocă anul viitor peste 21 de miliarde de euro în scutiri de taxe și bonusuri pentru a ajuta firmele și gospodăriile să plătească facturile la electricitate și gaz. Aceasta se adaugă la aproximativ 75 de miliarde de euro de măsuri aprobate în acest an.

Alte 4,2 miliarde de euro sunt rezervate anul viitor pentru a reduce impozitul pe veniturile din salarii – diferența dintre salariul NET și BRUT – beneficiul fiind destinat lucrătorilor cu venituri mici.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *