Știrbii

Privind la agenda publică, reflectată mediatic, se poate lesne constata cum viața cotidiană a omului obișnuit nu interesează pe nimeni. Viața reală intră în atenția publică doar atunci când se produc accidente, crime, violuri sau calamități naturale. Există un centralism mediatic, așa cum se întâmplă și în cazul centralismului turistic urban. Orașele mari și medii se prezintă lumii exclusiv la nivel de marketing turistic. Centrul turistic al orașului ajunge să se identifice în percepția publică cu întregul oraș. În momentul în care pășești dincolo de țarcul turistic descoperi cat de mare și urât poate fi orașul. Pe lângă oamenii care-și permit o condiție decentă de trai, dai peste zone mari în care totul aduce a ruină, blocurile și fețele oamenilor. Case de pariuri peste tot, magazine ieftine, totul e pocit în jur. Sărăcia, alcoolismul, vulgaritatea au adus poporul la o stare lipsită de minimă demnitate. Ne întoarcem la feudalism, perioadă în care prăpastia dintre aristocrație și plebe avea efecte devastatoare pentru ultima categorie. Comportamentul și psihologia celor de jos sunt marcate traumatic de către relațiile de tip feudal. Acest fapt era sesizat de către vizionarul filozof al istoriei, Alexis de Tocqueville, în capodopera sa, ”Despre democrație în America”. 

Deși sunt periferice, aceste așezări reprezintă de fapt România ca întindere și ca populație. Zonele centrale sunt reduse ca pondere demografică și spațială, chiar dacă acolo se combină corporatismul neomarxist cu parvenitismul mioritic. Din aceste zone se recrutează viitorii drogați, atât de substanțe, cât și de iluziile tehnologiei.

Cele două spații sunt unite într-un cerc vicios, în care hoţia  generează  sărăcie  şi  sărăcia, hoţie. Raportarea la această masă neputincioasă  şi înapoiată este una ipocrită şi-n alte zări mai luminate. Fosta soţie, a fostului preşedinte francez, Hollande, se răzbuna în memoriile sale divulgând dispreţul pe care socialistul de caviar, Hollande, îl manifesta  în privat  faţă  de cei săraci, pe care-i numea, “ştirbii”. Şi la noi, aceşti  “ştirbi” sunt folosiţi cu cinism pentru a asigura votul unor indivizi care se simt  mai mândri ca oricând că sunt români, atunci când sunt prin Dubai sau Miami.

În acest timp, resursa umană este abandonată, la fel cum sunt câmpurile țării. Suntem pasivi istoric din șmecherie ieftină. Elitele noastre joacă în relația cu poporul, rolul paznicilor de slugi, a cioșilor de pe vremuri. La rândul lor sunt slugi pentru cei care la garantează puterea de afară. Niciun proiect statal nu există, proiectul de țară e o vorbă electorală plimbată de la un mandat la altul. În acest sens suntem la mâna norocului. Spre exemplu, infrastructura feroviară a ajuns sub nivelul celei din perioada interbelică. A fost făcută praf și furată sistematic, 33 de ani. Acum, în contextul politicilor verzi ale UE, vin fonduri pentru modernizarea rețelei feroviare. Ruta Cluj – Oradea este un exemplu. În 2022, timpul cel mai rapid parcurs de un tren pe această rută feroviară era de 2h 30. În 1989 era de 2 h 12 minute și în 1939, 2 h 22 de minute.  

În mod normal, în următorii ani se va pune pe picioare o rețea modernă, asta dacă nu vor interveni amânările și delapidările tipic românești. Însă fără acest context și fără impunerile de la Uniunea Europeană, praful se alegea în continuare. Și situația poate fi extrapolată la orice alt domeniu. Se dă o directivă de la Bruxelles și atunci de frică, paznicii noștri grași mai mișcă unele lucruri, altfel, nicio inițiativă proprie, pentru că nevoile poporului român nu fac parte din agenda lor politică. 

Alte priorități avem noi ca țară. România e mereu implicată în războaiele globale, acesta e singurul proiect de țară din ultima vreme. Cei care contestă neglijarea propriului popor sunt acuzați ca agenți de influență ai dușmanilor cu care se luptă cei pe care noi îi sprijinim. Statul slugă își arată susținerea  zeloasă și oarbă moral pentru state aflate dincolo de bine și de rău, așa cum îi stă bine unei slugi absolute. Și nu în ultimul rând, periodic sunt scoase din debaraua cu fantome ale istoriei, diversiunile cu întoarcerea comunismului și a legionarismului. Sperietoarea cu fantoma comunistă sau legionară, care justifică orice altă opțiune, seamănă cu fuga obsesivă a cuiva de un personaj malefic, chiar cu prețul de-a ateriza în brațele unui om la fel de rău.

Toate acestea sunt aruncate în gura știrbilor, în loc de hrană.

Vocea Rațiunii:

“În țările evoluate, grosolănia oamenilor din popor nu se datorează numai faptului că ei sunt ignoranți și săraci ci și împrejurării că, fiind așa, intră zilnic în contact cu oameni luminați și bogați. Priveliștea propriei nenorociri și neputința, aflate într-un contrast de fiece zi cu  fericirea și puterea unora dintre semenii lor, stârnește concomitent în inima lor mânie și teamă: sentimentul inferiorității și dependenței lor îi irită și îi umilește. Această stare sufletească se reflectă atât în moravurile, cât și în limbajul lor: sunt totodată insolenți și josnici. Că acesta este adevărul se constată ușor prin observație. Poporul este mai grosolan în țările aristocratice decât în orice alt loc, și în orașele bogate decât la țară. În aceste locuri unde pot fi întâlniți oameni atât de puternici și atât de bogați, cei slabi și săraci se simt copleșiți de propria lor nimicnicie: nedescoperind  niciun reazem cu ajutorul căruia și-ar putea redobândi egalitatea, ei pierd cu desăvârșire orice speranță în ceea ce-i privește și se lasă să decadă sub nivelul demnității umane. Această consecință supărătoare a contrastului dintre condiții nu se regăsește și în viața primitivă. Indienii, fiind toți ignoranți și săraci, sunt cu toții, în același timp, egali și liberi.” – Tocqueville, „Despre Democrație în America”.

Ciprian Blidaru

Editorial publicat inițial în cotidianul România Liberă:

https://www.pressreader.com/romania/romania-libera/20231122/page/5/textview

Facebook

Comentarii

161 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *