Controversă: Polonia înființează comisia privind influența rusă, chiar înainte de alegeri

Cu o lună și jumătate înainte de alegerile parlamentare, guvernul polonez dă unde verde formării unei comisii controversate, care a fost aspru criticată inclusiv de SUA și UE.

Este vorba despre o comisie privind influența rusă în politică; membrii săi ar putea stabili dacă o persoană acţionează sub influenţa rusă. Concret, comisia ar urma să analizeze legăturile cu Rusia ale mai multor politicieni, din perioada 2007 – 2022. Celor considerați că au luat decizii sub influența Rusiei li se va putea interzice să aibă funcții publice pentru următorii zece ani.

Majoritatea parlamentară i-a ales, ieri, pe cei nouă membri ai comisiei, în timp ce întreaga opoziţie a refuzat să prezinte candidaţi şi să participe la vot, calificând noua entitate drept ilegală şi neconstituţională.

Nu s-au oferit detalii cu privire la data la care această comisie şi-ar putea începe activitatea.

Contestarea hotărârii comisiei va fi posibilă în faţa unei curţi de apel.

Tusk: Politicienii PiS distrug principiile fundamentale ale democrației

Măsura este aspru criticată, fiind văzută ca un mecanism prin care naționaliștii populari aflați la putere în Polonia ar intenționa să controleze opoziția din țară, în contextul apropiatelor alegeri legislative.

Donald Tusk, liderul opoziției, susține că această comisie nu face decât să împiedice contracandidații Platformei Civice să candideze la alegeri. Tusk însuși – fost președinte al Consiliului European între 2014 și 2019 și prim-ministrul Poloniei din 2007 până în 2014 – este blamat de PiS (partidul de guvernământ) pentru dependența Poloniei de combustibilii fosili din Rusia.

Donald Tusk susține, însă, că politicienii PiS distrug, astfel, „principiile fundamentale ale democrației din frica de a-și pierde puterea”.

Partidul Lege și Justiție (PiS), naționalist popular, deține majoritatea în parlamentrul Poloniei din 2015. Sondajele de opinie înaintea alegerilor spun că formațiunea aflată la putere și condusă de Jaroslaw Kaczynski ar obține 30% din voturi, fiind înaintea opoziției, dar nu ar mai întruni voturile necesare pentru a avea, ca și până acum, majoritatea în parlament.

UE și SUA au criticat această decizie

De-a lungul procesului legislativ, proiectul de lege a fost criticat atât în Polonia, cât şi în străinătate.

Marţi, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a reamintit că, în iulie, comisarul Didier Reynders a trimis o scrisoare autorităţilor poloneze prin care le cere „să nu adopte astfel de măsuri în contextul alegerilor”.

Mai mult, Bruxelles a avertizat Polonia că nu va ezita să treacă la etapa următoare a procedurii de încălcare a obligaţiilor UE, în cazul în care comisia „ar urma să acţioneze în contextul viitoarelor alegeri”.

La sfârşitul lunii mai, după adoptarea unei prime versiuni a legii, Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat îngrijorarea, spunând că aceasta „ar putea fi folosită greşit pentru a interfera cu alegerile libere şi corecte din Polonia”, planificate pentru data de 15 octombrie.

Facebook

Comentarii

60 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *