Memoriile fostului cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel, intitulate „Libertate. Memorii 1954-2021”, vor fi publicate la sfârşitul lui noiembrie, la trei ani de la încheierea celor 16 ani de mandat în fruntea guvernului, a anunţat luni editorul cărţii, conform dpa.
Fostul cancelar federal şi-a scris cartea împreună cu Beate Baumann, cel care i-a fost mult timp consilier politic.
Potrivit editorului Kiepenheurer&Witsch, cartea va aduce în prim plan viaţa Angelei Merkel în două state germane: 35 de ani în Germania de Est comunistă şi 35 de ani în Germania reunificată.
Angela Merkel, care s-a născut în Hamburg în 1954, dar s-a mutat la scurt timp după aceea, împreună cu familia sa, în fosta Germanie de Est, a avut o carieră controversată. Decizia sa privind primirea unui milion de imigranți arabi, în 2015, a bulversat societatea germană pe termen lung.
Totodată, parteneriatul economic cu Rusia lui Putin a înflorit în perioada sa.
Cartea va fi publicată în peste 30 de ţări, a anunţat editorul.
Angela Merkel a condus cea mai mare economie a Europei timp de 16 ani, între 2005 şi 2021. Ea a fost prima femeie cancelar federal al Germaniei.










