Cele 32 de state membre NATO trebuie să decidă cum își vor apăra teritoriul în cazul unei confruntări cu Rusia și cum vor finanța capacitățile militare necesare. Negocierile începute în această lună vor stabili obiectivele de apărare pentru 2029, într-un context marcat de avertismente privind riscul unui atac rusesc și de posibilitatea reducerii prezenței militare americane în Europa, relatează Politico.
Discuțiile vor pune în balanță necesarul de trupe și armament, resursele financiare ale aliaților și capacitatea Europei de a compensa o eventuală retragere a forțelor americane. În același timp, NATO trebuie să decidă cum va integra tehnologii precum dronele, robotica și inteligența artificială în viitoarele planuri militare.
NATO stabilește noile obiective de apărare pentru 2029
Negocierile vor începe cu stabilirea orientărilor politice care vor ghida viitorul proces de planificare a apărării. Acesta este primul pas dintr-un mecanism în cinci etape, cunoscut drept Procesul de planificare a apărării al NATO.
Obiectivul este ca noul ciclu să transforme modul în care Alianța își pregătește forțele și își adaptează capacitățile la evoluțiile de pe câmpul de luptă.
„Va fi dificil”, a declarat un diplomat de rang înalt al NATO, citat de Politico sub protecția anonimatului. Acesta a indicat împărțirea responsabilităților, relația cu Statele Unite și concilierea obiectivelor militare cu prioritățile politice drept principalele provocări.
Amiralul francez Pierre Vandier, comandantul suprem al NATO pentru transformare, a afirmat că ambiția este ca noul ciclu de planificare să producă o transformare a Alianței, nu să repete mecanismele utilizate anterior.
Potrivit publicației, care a discutat cu 15 oficiali și diplomați actuali și foști ai NATO, negocierile se vor concentra asupra a cinci teme majore: necesarul de forțe militare, reducerea eventuală a prezenței americane, prioritățile regionale, dezvoltarea sistemelor fără pilot și lecțiile războiului din Ucraina.
Câte trupe și ce arme trebuie să asigure aliații
Una dintre cele mai importante mize ale negocierilor NATO este stabilirea nivelului de ambiție militară. Acesta determină numărul de militari și tipurile de capacități pe care statele membre trebuie să le poată pune la dispoziția Alianței.
În trecut, planificarea NATO includea, pe lângă forțele necesare operațiunilor de amploare, 18 brigăzi de rezervă, fiecare alcătuită din aproximativ 5.000 de militari. Acestea erau destinate misiunilor de gestionare a crizelor de mai mică amploare în afara teritoriului aliat, precum operațiunile din Afganistan și Kosovo.
Presiunea exercitată de Washington pentru transferarea unei părți mai mari din responsabilitatea apărării către aliații europeni, în cadrul abordării denumite „NATO 3.0”, ar putea determina statele membre să reducă sau chiar să elimine unele cerințe privind astfel de operațiuni.
Discuțiile vor viza și accelerarea procesului de planificare, astfel încât NATO să poată ține pasul cu progresele tehnologice și cu schimbările rapide de pe câmpul de luptă.
Un alt subiect îl reprezintă sprijinul militar convențional pentru statele care dețin arme nucleare, precum Statele Unite și Regatul Unit. Acest sprijin include forțe terestre, aeronave și alte capacități necesare pentru susținerea planurilor de apărare.
Nassima Barrows, directoarea pentru politica nucleară a NATO, a subliniat că aceste capacități convenționale fac parte din procesul de planificare a apărării.
Reducerea trupelor americane pune presiune pe Europa
Un factor important în negocieri este revizuirea de către Pentagon a prezenței militare americane în Europa. Evaluarea, așteptată în decembrie, va avea loc la jumătatea procesului de planificare al NATO și ar putea influența discuțiile privind distribuirea responsabilităților între aliați.
Statele europene sunt îngrijorate că Washingtonul ar putea retrage tocmai acele capacități pe care aliații nu le pot înlocui rapid, inclusiv avioane de transport greu și alte mijloace de sprijin logistic.
În cursul acestui an, Statele Unite au retras deja anumite resurse din fondul de forțe la care NATO poate apela, printre care bombardiere strategice, avioane de vânătoare, drone, submarine și nave de război.
O eventuală reducere suplimentară a prezenței militare americane ar obliga aliații europeni să identifice alternative și să decidă cum vor finanța dezvoltarea sau achiziția capacităților lipsă.
„Nu cu mult timp în urmă, întregul proces al NATO era […] îți faci calculele privind nevoile NATO, iar apoi, când îți dai seama că nu ai tot ce-ți trebuie, SUA acoperă lacunele. Acum nu mai este așa”, a declarat Camille Grand, directoarea generală a organizației de lobby ASD și fostă înaltă funcționară a NATO.
Una dintre soluțiile discutate ar putea fi trecerea de la cerințe referitoare la anumite tipuri de armament la obiective operaționale. În loc să solicite fiecărui stat să achiziționeze sisteme specifice, NATO ar putea stabili rezultatele militare pe care aliații trebuie să le poată obține, precum neutralizarea unor centre de comandă rusești.
Această abordare ar oferi mai multă flexibilitate statelor europene care nu au acces la anumite arme americane, inclusiv rachetele de croazieră Tomahawk.
Fabrice Pothier, fost director de planificare politică al NATO și actual director general al firmei de consultanță Rasmussen Global, a susținut că aliații ar putea compensa lipsa unor sisteme costisitoare prin utilizarea unui număr mai mare de alternative mai ieftine.
Flancul estic și nordic, în centrul dezbaterilor de securitate
Concentrarea NATO asupra amenințării rusești ar putea genera divergențe între aliații care consideră că și alte regiuni necesită mai multă atenție.
Deși Alianța susține oficial o abordare a securității la 360 de grade, prioritățile sale militare s-au orientat spre est după invazia rusă la scară largă în Ucraina, în 2022, și spre regiunea arctică în ultimul an.
Înființarea unei misiuni NATO în Arctica a avut loc pe fondul preocupărilor de securitate din regiune și al presiunilor exercitate de președintele american Donald Trump în privința Groenlandei.
Alți aliați solicită însă o atenție mai mare pentru flancurile sudic și sud-estic ale NATO. Printre riscurile semnalate se numără prezența mercenarilor ruși în Libia, utilizarea migrației ca instrument de presiune, intensificarea activității submarinelor și atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră.
„Se pune prea mult accent pe nord. Ar trebui să ne resetăm”, a declarat un diplomat NATO citat de Politico.
Aceste diferențe de priorități vor influența modul în care Alianța distribuie resursele între regiuni și stabilește capacitățile necesare pentru fiecare tip de amenințare.
NATO analizează echilibrul dintre drone, tancuri și artilerie
Războiul din Ucraina a accelerat dezbaterea privind rolul sistemelor fără pilot în planurile militare ale NATO. Aliații trebuie să decidă cum vor combina investițiile în drone și tehnologii autonome cu dezvoltarea echipamentelor convenționale, precum tancurile și artileria.
Majoritatea statelor membre intenționează să extindă utilizarea sistemelor fără pilot.
Regatul Unit a anunțat dezvoltarea unei „flote hibride”, care include nave autonome, precum vehiculele subacvatice fără echipaj Type 93. Franța a alocat aproximativ 8,4 miliarde de euro pentru drone și muniții de tip „loitering”, iar Germania intenționează să înființeze în 2027 primul său regiment dedicat dronelor.
Dificultățile de recrutare contribuie, de asemenea, la schimbarea priorităților militare. Îmbătrânirea populației și disponibilitatea redusă a forței de muncă pot limita capacitatea statelor de a menține efective militare numeroase.
Camille Grand a indicat aceste tendințe demografice drept unul dintre factorii care determină aliații să se orienteze către sisteme fără pilot.
În paralel, NATO trebuie să găsească soluții pentru a ține pasul cu producția și inovarea militară a Rusiei, fără ca statele membre să depășească bugetele alocate apărării.
Pierre Vandier a afirmat că Rusia produce nouă milioane de drone pe an și a descris situația drept un motiv pentru un efort radical din partea Alianței.
Printre soluțiile posibile se numără modele de finanțare care să permită actualizarea periodică a componentelor hardware, pentru a reduce riscul ca sistemele de armament să devină rapid depășite tehnologic.
Ce lecții învață NATO din războiul din Ucraina
Experiența armatei ucrainene reprezintă o sursă importantă de informații pentru adaptarea capacităților NATO. Forțele ucrainene au acumulat experiență directă de luptă și au dezvoltat rapid tehnologii și tactici în domenii precum dronele aeriene, maritime și terestre, apărarea antiaeriană, rachetele și gestionarea informațiilor de pe câmpul de luptă.
Un exemplu este sistemul Delta, utilizat pentru gestionarea și distribuirea informațiilor operaționale. Experiența acumulată de Ucraina a alimentat apelurile pentru o cooperare mai strânsă între aliați și industria ucraineană de apărare.
Totuși, aplicarea directă a lecțiilor războiului din Ucraina la planurile NATO ridică și unele rezerve. Conflictul diferă de doctrina tradițională a Alianței, care pune accentul pe manevre rapide, superioritate aeriană și lovituri de precizie de la distanță.
„Există lecții extrem de importante pe care trebuie să le învățăm din acest conflict”, a declarat la începutul lunii octombrie comandantul suprem al NATO, generalul american Alexus Grynkewich, în fața Parlamentului European. El a subliniat însă că Alianța nu își propune să ducă un război de același tip.
