Născuți între 1997 și 2012, tinerii din generația Z își fac tot mai simțită prezența în câmpul muncii, însă nu fără a stârni controverse. Deși această generație este adesea criticată pentru lipsa de responsabilitate și etică a muncii, o serie de analize recente și studii relevă o imagine mult mai complexă și nuanțată a acestei probleme.
Discrepanța între educație și piața muncii
România se confruntă cu o problemă structurală profundă: numărul absolvenților de facultate crește mai rapid decât numărul locurilor de muncă care necesită studii superioare. Conform unei analize realizate de HotNews.ro, în 2023, aproape 100.000 de români erau considerați „subocupați” – adică aveau locuri de muncă care nu corespund nivelului lor de calificare, sau doreau să lucreze mai multe ore decât în prezent. Peste jumătate dintre aceștia aveau sub 44 de ani, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Această subocupare reflectă un decalaj tot mai mare între oferta educațională și cerințele reale ale pieței muncii, iar efectele acestei discrepanțe sunt resimțite la nivel individual și economic. Persoanele în cauză nu doar că nu își valorifică pe deplin competențele, dar riscă și să își piardă capacitatea de a avansa în carieră, ceea ce poate conduce la șomaj structural.
Burnout-ul generației Z: O criză emergentă
Contrar percepției populare, tinerii din Generația Z nu sunt lipsiți de motivație. De fapt, ei se confruntă cu rate ridicate de burnout, comparativ cu alte generații. Un studiu realizat de Indeed în 2021 a relevat că 59% dintre mileniali și 58% dintre membrii generației Z se simt epuizați de presiunea profesională.
Această problemă este amplificată de așteptările sociale și economice tot mai mari, dar și de lipsa oportunităților adecvate. Într-un context economic în continuă schimbare, tinerii sunt adesea constrânși să accepte locuri de muncă care nu corespund calificărilor lor sau care nu oferă perspective reale de dezvoltare profesională.
Paul Fairie și analiza istorică a nemulțumirii față de muncă
Cercetătorul Paul Fairie, cunoscut pentru analiza tendințelor sociale, a realizat o serie de postări pe fostul Twitter, actualul X, intitulate „O scurtă istorie a nemulțumirii față de muncă”. Această lucrare explorează nemulțumirea legată de angajamentul profesional de-a lungul timpului, relevând un tipar surprinzător de constanță în criticile aduse angajaților, indiferent de perioada istorică.
Într-o postare din 2022, Fairie citează un sondaj TinyPulse care arată că 1 din 5 directori executivi consideră că „nimeni nu vrea să muncească”. Această percepție a fost amplificată de „Marea Demisie”, o tendință de reevaluare a locurilor de muncă observată în perioada pandemiei. De asemenea, Fairie aduce în discuție articole din trecutul recent, cum ar fi unul din 2014 care ridica aceeași întrebare despre etica muncii în America: „Ce s-a întâmplat cu etica muncii în America? Nimeni nu vrea să muncească”.
Mai interesant, Fairie explorează exemple din trecutul îndepărtat. În 1937, când în timpul Marii Depresiuni, fermierii se plângeau de lipsa muncitorilor pentru culesul piersicilor.
Fairie subliniază și schimbările în natura muncii, arătând cum nemulțumirea a evoluat de-a lungul timpului. În 1999, nemulțumirea era legată de dorința de muncă în fața unui computer pentru câștiguri mari, reflectând tranziția către economia digitală. În contrast, în 2002, doar 5% dintre locurile de muncă necesitau abilități digitale avansate, în timp ce în 2016 această proporție a crescut semnificativ.
În final, este evident că nemulțumirea față de muncă nu este doar o trăsătură a vremurilor noastre, ci o problemă recurentă în istorie. Generația Z nu cere mai mult decât un sistem economic echitabil care să reflecte aspirațiile lor și să le ofere oportunitățile pe care le merită. Într-o lume în continuă schimbare, întrebarea rămâne: cum vor răspunde societatea și angajatorii acestor provocări pentru a crea un mediu de muncă mai just și satisfăcător?
