Cum poate 2025 să fie un an de succes european? – analiza lui Dan Luca

Aproape suntem în 2025. Îmi propun să răspund la clasica întrebare a lunii decembrie, care sunt subiectele politice care vor marca următorul an? Evenimentele anului 2024 mi-au schimbat însă fundamental narativa. Voi încerca o abordare în care proiectul european este filtrat de pragmatismul ţărilor membre, mergând până chiar la a analiza impactul politicilor europene asupra cetăţenilor.

Să începem cu un caz concret, pentru a observa distanţa dintre Bruxelles şi teritoriu. E de notorietate discuţia despre politica de imigraţie a UE. E un dosar complicat, foarte greu de abordat şi de cele mai multe ori lăsat să evolueze fără nici o responsabilizare proactivă. Să vedem ce este însă la firul ierbii, la nivelul omului simplu. Discutând cu o învăţătoare din Belgia, aceasta mi-a spus: „Am fost implicatăîn primirea în sistemul educaţional flamand a copiilor din două valuri de imigranţi. Au fost sirienii, iar acum câţiva ani au fost tinerii afgani. Acum, pentru martie 2025, aşteptăm grupurile de copii palestinieni. Nu ştim însă cum aceştia vor ajunge în Belgia, e mai complicat în acest caz”.

Este imperativ să analizăm sistemul integrator european din acest punct de vedere. După un an plin de alegeri, avem toţi liderii europeni pe poziţii. Există şi un plan de 100 de zile pe care Ursula von der Leyen a început să-l pună în aplicare. Sistemul instituţional al UE pare stabil, cu o echipã bună la nivelul Comisiei Europene, cu un Parlament European condus de o majoritate pro-europeană şi cu un preşedinte de Consiliu European de asemenea respectat pentru activitatea sa. Să nu uităm însă, că avem acum doi comisari europeni care aparţin unor partide europene cu tentă suveranistã. În luna noiembrie 2024, doar intervenţia premierilor Pedro Sanchez şi Donald Tusk a deblocat grupurile S&D şi PPE pentru a avea un vot de investitură favorabil la nivelul Parlamentului European.

Deşi pare totul stabil la nivel european, realitatea naţională este foarte volatilă. Primele 7 ţări ca mărime din UE nu sunt stãpâne pe guvernare. Preşedintele Macron are o situaţie aproape fără ieşire în Franţa, cu un parlament naţional divizat în 3 blocuri neconciliante. Germania are alegeri anticipate în câteva săptămâni, cu perspective mari de a se schimba cancelarul şi coaliţia de guvernare. Premierul Sanchez are probleme mari pentru a avea o coaliţie stabilă în Spania, iar inundaţiile recente şi dosarul catalan complică mult poza. Italia are premier chiar pe preşedintele ECR, adică forţa politică principalã care a scos Marea Britanie din UE. Alegerile generale din Polonia, din primăvara lui 2025, vor marca un moment esenţial pentru scena politică a ţării, având în vedere tensiunile dintre principalele partide şi coabitarea dificilă dintre preşedintele Andrzej Duda, susţinut de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), şi guvernul pro-european condus de Donald Tusk. În România aşteptăm reprogramarea alegerile prezidenţiale. Iar în Olanda avem un guvern cu extrema dreptã în componenţă şi cu premier independent politic.

Toată această înşiruire de situaţii nu preconizează o linişte a guvernării europene. Orice pas european trebuie strategizat pentru a analiza impactul la nivelul fiecărui stat. Chiar şi peste Atlantic, prin noua administraţie americană, nu putem zice că ne aşteaptă doar lapte şi miere.

Partea bunã este că ştim realitatea în care ne aflăm. Nu ne vom plânge în februarie 2025 că preţul energiei pentru industrie în UE e dublu faţă de cel din Statele Unite. Aceastã situaţie nu derivã din impactul alegerii lui Donald Trump la Casa Albă. În această conjunctură dorim să aplicăm planul de competitivitate, steluţa noului program de guvernare europeană.

Nici măcar agresiunea Rusiei asupra Ucrainei nu ne va surprinde anul viitor, fiindcă avem conflictul prezent de peste 1000 de zile. Avem chiar şi un triunghi nou de politicieni responsabili, care e chemat să găsească soluţii în domeniul politicii de apărare europeană: Kaja Kallas, aleasã să conducã diplomaţia UE şi politica de securitate; Andrius Kubilius, comisarul european pentru apărare şi Henna Virkkunen, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene reponsabilã şi cu securitatea UE. Desigur evoluţia NATO este de urmărit, mai ales că se estimează o creştere a cotizaţiei la 4% din PIB-ul ţărilor membre.

Să nu uităm că tensiunile dintre marile puteri, precum SUA, China şi Rusia, ar putea genera noi conflicte regionale sau escaladarea celor existente, cum ar fi în Ucraina sau Orientul Mijlociu. Situaţia din Israel şi Gaza este deosebit de volatilă, cu implicaţii majore asupra pieţei energetice şi stabilităţii globale.

Un dosar nou, de urmărit în 2025, este cel al cooperării dintre UE şi Marea Britanie. Guvernul laburist a făcut paşi semnificativi de apropiere, procedeu de mare impact la Bruxelles.

UE este un proiect în construcţie, atacat din interior de unele ţări membre, dar şi din exterior. Cred în maturitatea actualilor lideri europeni de a găsi cel mai bun mod de a acţiona. Mai mult ca niciodată e nevoie de o abordare integrată cu ţările membre.

Aştept însă şi ceva nou în 2025, un nou salt european, după modelul proiectelor pieţei unice sau al monedei comune europene. Să fie anul 2025 anul care va da semnalul următorului salt integrator? Există o astfel de viziune? Există un astfel de curaj?

Dr. Dan LUCA este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.

Facebook

Comentarii