Am fost primul jurnalist care a vorbit/scris în spațiul dintre Prut și Nistru despre necesitatea creșterii numărului de poduri peste Prut. Notam în urmă cu vreo 15 ani, că, între cele două războaie mondiale numărul de poduri care făceau legătura peste Prut era de 22 de poduri. Au rămas doar nouă.
Atenție – pe segmentul de frontieră dintre România și Republica Moldova, cu o lungime de 684 de kilometri, există doar nouă puncte de trecere: șase rutiere și trei feroviare. Am spus, voi spune, că acest număr – nouă – este prea mic pentru a lega, el mai degrabă desparte.
Construirea unui pod la Ungheni este necesară și binevenită. La fel cum bineveniți, pentru actualul decident politic de la Chișinău, sunt cele o sută de milioane de euro acordați statului moldovean. Probabil ne vom bucura și noi, oamenii de rând, dacă operatorii de telefonie mobilă vor accepta tarifuri reduse la roaming – vorbesc despre probabilitate deoarece reduceri pot apărea doar dacă cineva va compensa profitul obținut de operatorii privați de telefonie mobilă. Că de aia sunt privați – să facă profit.
Experiența jurnalistică m-a învățat să fiu circumspect la declarațiile politicienilor. Am constatat, de exemplu, că marea și rapida interconectare energetică, gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, anunțată de Victor Ponta în 2013, a durat șapte ani, gazoductul fiind finalizat la 27 august 2020.
Dacă trag linia de total a 12 ani de Parteneriat Strategic româno-moldovenesc, constat că Bucureștiul s-a limitat la a acorda Republicii Moldova ajutor 200 de microbuze școlare, a renovat circa o mie de grădinițe, a construit teatrul din Cahul și Sala cu Orgă din Chișinău, a restaurat mai multe obiective culturale și a donat materiale sanitare în criza epidemică. Mai adăugăm aici bursele școlare și înlesnirea procesului de redobândire a cetățeniei române. Desigur, chestiuni bune și folositoare.
Fostul ambasador al României la Chișinău, Daniel Ioniță, declara că ajutorul României acordat Republicii Moldova „a fost tot timpul generos şi dezinteresat şi a avut o doză substanţială de iubire”. Poate ar trebui ca autoritățile române să renunțe la acest dezinteres și să fie mai pragmatice? Că batem pasul pe loc iar spații informaționale ori economice comune doar se anunță, dar nu se împlinesc.
Poate ar fi timpul ca autoritățile române să renunțe la generozitate și să treacă la relații economice corecte, aducătoare de locuri de muncă și profit. Zic acest lucru pentru că România este principalul partener economic al Republicii Moldova, dar marile proiecte investiționale românești între Prut și Nistru sunt lipsă.
Vreau să văd un pod investițional românesc care trece Prutul. Fără iubire și generozitate, ci cu pragmatism și profit pentru ambele părți.
Vreau să cred că acordarea celor o sută de milioane de euro este mai puțin generoasă ci mai degrabă condiționată de participarea statului român la procesele de privatizare din Republica Moldova. Vreau să văd că statul român știe să își urmărească pragmatic interesul între Prut și Nistru, teritoriu în care locuiesc circa un milion de cetățeni români.
Așa că, dragă Românie, lasă jălea și fii pragmatică!
