Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informații din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI potrivit Agerpres.
Magyar a afirmat într-o postare pe Facebook că Oficiul Național pentru Recuperarea și Protejarea Activelor (NVVH) și Biroul Național de Investigații (NNI) își continuă anchetele.
Potrivit AFP, articolul original a fost publicat pe Kontroll, un site de știri deținut de fratele lui Peter Magyar.
Poliția ungară a anunțat în cursul dimineții că ‘mai multe persoane au fost arestate’ la Budapesta și în două orașe din regiunea vecină Pest, în timpul unei operațiuni desfășurate ca parte a două proceduri penale în curs.
‘Percheziții sunt în curs de desfășurare la domiciliile celor implicați’, conform unui comunicat publicat de poliție, care a promis că va oferi informații suplimentare în cursul după-amiezii cu privire la infracțiunile comise.
Conservatorul proeuropean Peter Magyar a preluat puterea în mai, promițând să destructureze sistemul instituit de Orban și să combată corupția care a afectat țara în anii în care acesta s-a aflat la guvernare.
Trei foști miniștri se află în prezent în detenție, inclusiv Gyorgy Matolcsy, care a condus Banca Centrală timp de 12 ani și a fost considerat de Orban ‘mâna sa dreaptă’.
Fostul premier ungar Viktor Orban a respins acuzațiile, susținând că întreaga situație reprezintă o tentativă de discreditare politică. ‘Reglarea conturilor este folosită ca o diversiune. Ceea ce se întâmplă în Ungaria nu este o acțiune de tragere la răspundere, ci o reglare de conturi’, a declarat Orban. ‘Eu sunt ținta, fratele meu este doar un mijloc pentru atingerea acestui scop’, a adăugat fostul premier, citat de MTI.










