Serbia: Lista Studenților câștigă alegerile, iar Aleksandar Vucic admite înfrângerea

Nemulțumirile acumulate în ultimii ani față de guvernare au provocat o schimbare majoră pe scena politică din Serbia. Aleksandar Vucic a recunoscut înfrângerea partidului său, SNS, în alegerile parlamentare, după ce Lista Studenților a obținut un avans considerabil în numărătoarea preliminară a voturilor. Opoziția ar urma să ocupe între 135 și 140 de locuri în Parlament, în timp ce formațiunea fostului președinte ar obține aproximativ 105 mandate.

„Este clar că am pierdut aceste alegeri. Lista Studenților a câștigat. Ei vor avea între 135 și 140 de locuri, noi vom avea în jur de 105”, a declarat Vucic duminică, în fața susținătorilor săi de la Belgrad. Acesta a precizat că rezultatele scrutinului nu sunt încă definitive.

În vârstă de 56 de ani, Vucic a demisionat din funcția de președinte în septembrie pentru a participa la alegeri în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, în fruntea Partidului Progresist Sârb (SNS). Formațiunea conservatoare a dominat politica țării în ultimii aproximativ 15 ani.

„Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor noștri. Vom avea 105 membri ai parlamentului. Vom lupta și le vom arăta ce înseamnă opoziția”, a afirmat fostul președinte.

Alegeri în Serbia: Opoziția ar putea obține 139 de mandate

Parlamentul Serbiei are 250 de locuri, iar rezultatele preliminare indică o victorie clară a Listei Studenților. Potrivit organizației neguvernamentale CeSID, după numărarea a 56% din voturi, lista opoziției era creditată cu 139 de mandate, față de 104 pentru formațiunea lui Vucic.

Partidul care reprezintă minoritatea maghiară din Serbia ar urma să obțină trei mandate, în timp ce lista minorității albaneze ar avea două locuri în legislativ.

Observatorii electorali independenți au confirmat avansul opoziției. Rezultatele finale urmează să stabilească distribuția definitivă a mandatelor.

Anunțul înfrângerii a declanșat manifestații de bucurie în centrul Belgradului. Mii de susținători ai opoziției au ieșit în stradă și au scandat „Vucic pleacă” și „Victorie”.

Radomir Saicic, academician și candidat pe lista opoziției, a descris rezultatul drept o victorie a curajului și a speranței.

„Aceasta este o victorie a curajului asupra fricii, o victorie a speranței asupra indiferenței, o victorie a credinței că Serbia poate și trebuie să fie diferită”, a declarat acesta.

Prezența la vot în Serbia s-a apropiat de 70%

Alegerile parlamentare din Serbia au înregistrat o participare ridicată, de aproape 70%. Nivelul este cu aproximativ 15 puncte procentuale mai mare decât la scrutinul din 2023, când prezența la vot a fost de 55%.

Recordul istoric al participării rămâne cel din 2000, când 71,5% dintre alegători s-au prezentat la urne. Alegerile din acel an au precedat înlăturarea de la putere a liderului autoritar Slobodan Miloșevici, în urma unor proteste masive.

Scrutinul recent a fost marcat de o participare ridicată și de unele incidente violente. În plus, organizația neguvernamentală Centrul pentru Cercetare, Transparență și Responsabilitate (CRTA) a semnalat posibile nereguli în procesul electoral.

Potrivit organizației, în aproximativ 25% dintre secțiile de votare monitorizate au fost observate cazuri în care alegătorii și-au fotografiat buletinele de vot. CRTA a avertizat că asemenea practici pot indica presiuni asupra alegătorilor și pot pune în pericol secretul votului.

Protestele anticorupție au dus la apariția Listei Studenților

Victoria opoziției are la bază un val de nemulțumiri care a cuprins Serbia în ultimii doi ani. Lista Studenților s-a format în urma protestelor declanșate după prăbușirea unui pasaj superior al gării din Novi Sad, incident soldat cu moartea a 16 persoane.

Tragedia a provocat manifestații de amploare în întreaga țară. Sute de mii de oameni au cerut identificarea celor responsabili și asumarea răspunderii pentru deficiențele care au dus la producerea accidentului.

Protestatarii au criticat inclusiv lipsa de transparență a lucrărilor de la gară, realizate de o companie chineză în urma unei proceduri de atribuire contestate.

Mișcarea studențească a devenit între timp una dintre principalele forțe de opoziție față de Aleksandar Vucic. Criticii fostului președinte îl acuză de corupție, de consolidarea controlului asupra instituțiilor și de exercitarea unei influențe excesive asupra presei.

Vucic a complicat relația Serbiei cu UE

Rezultatul alegerilor din Serbia este important și pentru relațiile țării cu Uniunea Europeană. Belgradul negociază aderarea la UE din 2012, însă progresele au încetinit în ultimii ani, pe fondul îngrijorărilor privind statul de drept, independența instituțiilor și libertatea presei.

În timpul mandatelor lui Aleksandar Vucic la conducerea statului, poziția Serbiei în indicele de percepție a corupției publicat de Transparency International s-a deteriorat. Instituțiile europene și-au exprimat, de asemenea, preocuparea cu privire la respectarea standardelor democratice.

Facebook

Comentarii