Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație considerate a fi discriminatorii în raport cu alte categorii de magistrați sau funcționari, informează CEDO, într-un comunicat de presă dat publicității joi, potrivit Agerpres.
În cauza Pușcașu și alții împotriva României, Curtea a considerat că, în pofida duratei semnificative a întârzierilor, neexecutarea integrală a hotărârilor nu a adus atingere esenței dreptului reclamanților de a obține executarea acestora și nu le-a impus o sarcină individuală excesivă.
Printr-o decizie de Cameră din 13 octombrie 2026, pronunțată în cauza Pușcașu și alții c. României (cererile nr. 2598/24, 2721/24, 11485/24, 13549/24 și 13550/24), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită într-un complet de șapte judecători, a respins, în unanimitate, cererile ca fiind vădit neîntemeiate. Această decizie este definitivă, conform comunicatului de presă.
Faptele
Reclamanții sunt cinci cetățeni români, judecători sau foști judecători, care au obținut hotărâri judecătorești favorabile prin care Ministerul Justiției și instanțele la care și-au exercitat funcția de magistrat au fost obligate să le acorde beneficii financiare, din care ar trebui să mai primească, conform susținerilor reclamanților, sumele de 60.000 EUR, 30.000 EUR, 107.454 EUR, 571.891,74 EUR și, respectiv, 381.868,12 EUR.
Între 2006 și 2009, magistrații români au inițiat numeroase acțiuni în justiție menite să constate existența unei discriminări salariale față de alte categorii de magistrați sau funcționari care beneficiau de un regim de remunerare mai avantajos. Aceste acțiuni au determinat, în general, instanțele să constate o diferență nejustificată de remunerare și să acorde reclamanților drepturile revendicate sau despăgubiri.
Datorită valorii ridicate a sumelor în cauză, a căror plată reprezenta un efort semnificativ pentru bugetul de stat, Guvernul a adoptat, începând din 2009, mai multe acte normative succesive pentru a eșalona plata acestora. Statul a plătit sumele pe care le considera datorate magistraților în temeiul hotărârilor pronunțate între 2006 și 2010, prin tranșe anuale succesive eșalonate între 2008 și 2015.
În perioada 2016-2021 s-a conturat un nou val de litigii la nivel național, referitor la interpretarea hotărârilor judecătorești pronunțate în perioada 2006-2010 și la stabilirea veniturilor magistraților în noul cadru legislativ, care prevedea ca modalitate de salarizare nivelul maxim în cadrul fiecărei categorii profesionale.
În acest context, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 794/2016, a decis că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești și că personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale.
Printr-o decizie nr. 36/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a explicat că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.
După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, s-a conturat o nouă serie de litigii salariale între magistrați și Ministerul Justiției, precum și instanțele la care aceștia își exercitau funcția, privind chestiunea dacă beneficiile recunoscute anterior prin jurisprudență sau prin anumite legi în favoarea altor magistrați sau funcționari publici ar trebui să li se extindă și lor, în numele principiilor egalității și nediscriminării. S-au adăugat, de asemenea, cereri de executare silită și acțiuni având ca obiect stabilirea penalităților de întârziere.
Considerând că plata imediată a tuturor creanțelor salariale risca să aibă un impact semnificativ asupra bugetului de stat, Guvernul a continuat să adopte în fiecare an dispoziții legale care prevedeau eșalonarea plății sumelor respective și a dobânzilor aferente. Ulterior, având în vedere creșterea constantă a deficitului public al țării începând cu 2019, inițierea de către Consiliul Uniunii Europene a unei proceduri privind deficitul excesiv împotriva României și contextul pandemiei de COVID-19, Guvernul a continuat să adopte ordonanțe anuale privind măsuri bugetare și fiscale, cu scopul de a reduce cheltuielile publice într-o situație pe care o califica drept urgentă și extraordinară.
În 2023, Guvernul a decis ca plata scadențelor neplătite să fie eșalonată pe o perioadă de cinci ani, începând cu 2024. În 2025, având în vedere că în 2024 deficitul public se agravase și mai mult, ajungând la 9,3 % din PIB, și ținând seama de recomandările formulate în 2025 pentru România la nivel european, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevedea amânarea până în 2026 a scadențelor de plată care ar fi trebuit achitate în 2025, dar care nu fuseseră încă achitate la data intrării sale în vigoare.
Guvernul precizează că, pentru perioada cuprinsă între 2006 și 2022, Ministerul Justiției a plătit magistraților, în executarea hotărârilor judecătorești și a deciziilor administrative, suma de 2.556.604.346 RON, adică aproximativ 604.398.190 EUR. În plus, Consiliul Superior al Magistraturii a plătit, din 2006 până în iunie 2026, suma de 118.305.943 RON, adică aproximativ 27.641.575 EUR, în timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție a plătit, la rândul său, pentru perioadele cuprinse între 2010 și 2022, suma de 4.579.420.000 RON, adică aproximativ 1.002.061.269 EUR.
Guvernul precizează, de asemenea, că în perioada 2006-2025 toate celelalte ministere luate împreună au plătit funcționarilor publici, în temeiul hotărârilor judecătorești, suma totală de aproximativ 73.234.680 EUR.
Potrivit Guvernului, pentru anul 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul General, în calitate de ordonatori de credite, au solicitat alocarea sumei totale de aproximativ 1.400.000.000 EUR cu titlu de restanțe neplătite decurgând din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzi.
Conform informațiilor furnizate de Guvern, indemnizația medie netă a unui magistrat, stabilită prin lege, și pensia medie netă a unui magistrat sunt cu mult superioare salariilor medii din celelalte instituții publice, precum și pensiei medii nete din sistemul public.
Invocând articolul 6 (dreptul la un tribunal) și articolul 1 din Protocolul nr. 1 (protecția proprietății), reclamanții s-au plâns de faptul că hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea lor cu privire la diverse beneficii financiare nu au fost executate integral și denunțau o încălcare a dreptului lor la un tribunal și a dreptului la respectarea proprietății lor.
