
România va găzdui următorul Summit al Flancului estic
Următorul Summit al Flancului estic va avea loc în România, a anunțat, joi, președintele Nicușor Dan în cadrul unei declarații de presă comune cu liderii care au participat la reuniunea

Următorul Summit al Flancului estic va avea loc în România, a anunțat, joi, președintele Nicușor Dan în cadrul unei declarații de presă comune cu liderii care au participat la reuniunea

Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 164 de persoane și-au pierdut viața și alte aproape 1.000 au fost rănite în urma a două seisme cu

Egiptul și Iranul au contactat FIFA în legătură cu organizarea viitorului lor meci. Potrivit The Athletic, Federația Iraniană de Fotbal a trimis o cerere oficială către FIFA, solicitând interzicerea oricărei

Organizatorii turneului de la Wimbledon s-au declarat ”surprinși și dezamăgiți” de faptul că jucătorii de top intenționează să continue protestele și cer în continuare creșterea premiilor în bani la Grand

Echipa națională a Braziliei și-a prelungit seria impresionantă de victorii la Cupele Mondiale, calificându-se din nou în faza eliminatorie. În runda a treia a fazei grupelor Cupei Mondiale din 2026,

Opt din zece tineri australieni au declarat că au continuat să acceseze rețelele sociale în lunile care au urmat intrării în vigoare a interdicției pentru minorii cu vârsta sub 16

Bulgaria se pregătește de reluarea fabricării de automobile, țara intenționând să fie un hub exclusiv de producție în UE pentru viitorul model GWM Ora 5, un vehicul electric (EV) al

Cotația țițeiului Brent, referința globală, a scăzut miercuri cu peste trei dolari, la cel mai redus nivel de dinaintea izbucnirii războiului din Iran, după ce au apărut informații că mai

Purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat joi NATO de ‘complicitate’ în ‘războiul de agresiune ilegală’ lansat împotriva Iranului de Statele Unite și Israel, transmite AFP potrivit

Cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene au dat joi undă verde oficială acordului comercial negociat anul trecut cu SUA, care poate astfel să intre în vigoare înainte de

România își consolidează poziția strategică pe flancul estic al NATO prin extinderea bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, un proiect care, potrivit ambasadorului Statelor Unite la București, Darryl Nirenberg, va

Uniunea Europeană face un nou pas în direcția reformării sistemului de economisire pentru pensie. Consiliul UE a aprobat mandatul de negociere privind revizuirea Produsului Paneuropean de Pensii Personale (PEPP), un

Europa transmite un mesaj de unitate înaintea viitorului summit NATO. Germania, Franța, Italia, Marea Britanie și Polonia au convenit să își intensifice cooperarea în domeniul apărării, să consolideze pilonul european

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a afirmat că lideri ai PSD ar fi cerut organizațiilor partidului să mobilizeze voturi pentru George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024.

Peste 111.000 de euro din fonduri europene destinate educației și mobilității internaționale ar fi ajuns în buzunarele conducerii unei asociații din România, scrie Cotidianul. Parchetul European (EPPO) a finalizat ancheta