Bruxelles-ul pregătește o nouă mutare în încercarea de a dezamorsa criza comercială tot mai tensionată cu Statele Unite. Conform declarațiilor comisarului european pentru comerț, Maros Sefcovic, Uniunea Europeană ar putea crește cu 50 de miliarde de euro achizițiile de produse americane, în special gaz natural lichefiat (GNL) și produse agricole, pentru a contrabalansa deficitul comercial și a obține o relaxare a regimului de taxe impus de Washington.
Achiziții de gaz și soia – soluția rapidă?
Într-un interviu acordat Financial Times, Sefcovic a spus că UE vede în aceste importuri un mijloc „foarte rapid” de a rezolva problema deficitului comercial cu SUA, estimat de Bruxelles la circa 50 de miliarde de euro – o sumă cu mult sub cele „câteva sute de miliarde” vehiculate cu generozitate de Donald Trump.
GNL-ul și soia sunt două dintre produsele preferate de americani atunci când vine vorba de exporturi strategice. Ele nu doar că vin din state-cheie din punct de vedere electoral, dar răspund și unor interese industriale și agricole majore din SUA. Astfel, propunerea UE este de fapt o ofertă care țintește în mod deliberat inima economică al Americii rurale.
Taxe punitive, în vigoare deja
Dar această „ofertă de pace” vine într-un context extrem de tensionat. Sub conducerea lui Donald Trump, administrația americană a introdus deja taxe de 25% pentru automobile, aluminiu și oțel din UE, precum și o suprataxă vamală de 10% pentru toate celelalte produse.
Ce urmărește Trump? Simplu: mai mulți bani pentru economia americană și o demonstrație de forță politică înaintea oricărei confruntări electorale. Ce încearcă să evite UE? Un nou val de protecționism care ar putea destabiliza lanțurile de aprovizionare și ar arunca industria auto europeană într-o criză profundă.
O linie roșie la 10%
Întrebat dacă UE ar putea accepta o taxă vamală de 10% ca prag minim în cadrul unui eventual acord, Sefcovic a fost categoric: „Este un nivel foarte ridicat.” Cu alte cuvinte, orice compromis care ar păstra un astfel de prag ar fi greu de digerat pentru Bruxelles, pentru statele membre și – nu în ultimul rând – pentru Parlamentul European.
Și aici apare o altă nuanță importantă: deși Comisia Europeană are competența de a negocia acorduri comerciale, acestea trebuie apoi ratificate de toate cele 27 de state membre și aprobate de Parlamentul European. Orice înțelegeri pripite, negociate în spatele ușilor închise, riscă să fie blocate ulterior de o opoziție internă care devine tot mai vocală.
