Anna Moskwa, ministrul polonez al climei, a declarat că Varșovia este gata să voteze împotriva altor țări UE, dacă liderii europeni nu găsesc un teren comun pentru adoptarea unui plafon al prețului la gaze.
Miniștrii energiei din UE, reuniți joi la Bruxelles, nu au reușit să adopte pachetul de urgență în domeniul energiei al Comisiei Europene, din cauza dezacordului privind propunerea de plafonare a prețului gazelor.
Proiectul Comisiei, prezentat marți, a fost criticat de ambele părți: țările în favoarea unui plafon au spus că a fost conceput pentru a nu putea fi niciodată aplicat, în timp ce țările sceptice afirmă că propunerea riscă să submineze accesul la energie în plină iarnă.
Într-un interviu acordat după summitul de joi, ministrul polonez a declarat pentru POLITICO: „nu văd niciun motiv pentru care să nu putem ajunge la un compromis”, până la termenul limită și că țara sa este „deschisă” la negociere cu privire la un nivel exact al plafonului.
Adoptarea unui prag maxim al prețului la gaze prin acest mecanism se lovește de opoziția unor țări din UE, între care Germania, Danemarca, Austria, Ungaria și Olanda.










