Incendiile de vegetaţie din zona extinsă a Atenei au fost stinse în totalitate, dar oficialii rămân în alertă maximă, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor din Grecia, citat de BBC, preluat de News.ro.
Vânturile mai blânde şi eforturile ample ale serviciilor de urgenţă au ajutat la ţinerea sub control a incendiilor. Cu toate acestea, există încă riscul izbucnirii unor flăcări din cauza rafalelor de vânt şi a temperaturilor care depăşesc cu mult 30 grade Celsius în timpul zilei.
O femeie a murit şi alte zeci de persoane – inclusiv pompieri – au fost rănite după ce incendiile au distrus 40.470 de hectare de teren. Mii de locuitori din zonă au fost evacuaţi.
Norul uriaş de fum care a plutit deasupra Atenei timp de câteva ore a dispărut marţi, însă cerul era încă înceţoşat.
Autorităţile elene evaluează acum pagubele şi pregătesc programe de compensare pentru locuitorii şi întreprinderile afectate. Peste 700 de pompieri, inclusiv români, au fost implicați în eforturile de stingere a incendiilor, care au izbucnit duminică după-amiază la aproximativ 35 km nord de capitala Greciei. Până luni, incendiile au fost confirmate în 40 de locaţii diferite.
Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis şi-a scurtat vacanţa pentru a se întoarce să gestioneze criza. După activarea mecanismului de protecţie civilă reciprocă al UE, ţări europene precum Italia, Franţa, Serbia, Spania, Republica Cehă şi România au furnizat Greciei asistenţă, inclusiv avioane, personal şi ajutoare.










