În documentul de referinţă “Orientări politice pentru următoarea Comisie Europeană 2019–2024˝, Ursula von der Lyne, referindu-se la democraţia europeană, menţiona „Cred cu tărie că trebuie să îmbunătăţim sistemul Spitzenkandidaten (competiţia liderilor) la nivel european”. Nu se făcea însă nici o referire la alegerile primare europene.
Începând cu alegerile europene din 2014, a fost lansat la nivelul Uniunii Europene conceptul de alegeri primare europene, urmat de sistemul Spitzenkandidaten. Rezultatele celor două ediţii e greu de estimat din punct de vedere al democraţiei europene, dar cu siguranţă comunicarea europeană a făcut un pas înainte. În 2014 mecanismul a consolidat alegerea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. În 2019 însă, cel care a clamat victoria, Manfred Weber, nu a obţinut poziţia de vârf a executivului european. Lovitura a venit chiar din partea partidului sãu PPE, iar candidatul aprobat de Consiliu şi votat de Parlementul European a fost paradoxal de aceeaşi naţionalitate cu el.
Întrebare este acum, ce sistem Spitzenkandidaten vom avea pentru alegerile din 2024 şi – poate şi mai pertinent – cum acesta va influenţa alegerea liderilor europeni ? Să nu uităm, pe lângă poziţia de preşedinte al Comisiei Europene, vara lui 2024 va aduce şi un nou preşedinte al Consiliului European.
Am avut trei ani grei şi crizele de tot felul lovesc în continuare sistemul european. Pandemia a consolidate nevoia de realism la nivel european, iar războiul din Ucraina a apropiat ţările din Uniunea Europeană.
Deşi Comisia Europeană menţionează doar Spitzenkandidaten, e greu de imaginat acest sistem fără alegeri primare la nivelul partidelor politice europene. Problema care a fost, de exemplu în 2019, că şapte partide politice europene au propus unul sau mai mulţi candidaţi pentru preşedinţia Comisiei Europene. Propunerile şi nomilalizarile fără alegeri este ceea ce aduce Uniunii Europene o imagine de lideri nealesi care conduc destinele Europei. Dacă dorim să avem credibilitatea sistemului Spitzenkandidaten e nevoie să avem alegeri primare la nivelul partidelor politice europene. Modelul american poate încă să inspire un mecanism realist şi de impact. Lejeritatea partidelor europene în alegerea candidatului în 2019 a dus la un fiasco, întâlnirile liderilor “numiţi, nealesi” fiind tratate cu multă superficialitate. Poate nu întâmplător această mimare a democraţiei a dus la decredibilizarea candidatului propus de sistemul Spitzenkandidaten şi neacceptarea sa apoi că preşedinte al Comisiei Europene.
Pentru a analiza evoluţia sistemului de alegeri, vom realiza o predicţie a componenţei Parlamentului European după alegerile europene din 2024. Următoarele proiecţii se bazează pe cele mai recente sondaje de opinie publică, ţinând cont de sistemul electoral al fiecărei ţări.
La nivelul European Parliament avem următorul rezultat, vizibil în tabelul următor.
| EPG | Projected Seats 2024 | Current seats | Gains/Loses |
| EPP | 160 | 176 | -16 |
| S&D | 140 | 145 | -5 |
| Renew | 94 | 103 | -9 |
| ECR | 79 | 64 | 15 |
| ID | 64 | 65 | -1 |
| The Left | 51 | 39 | 12 |
| Greens/EFA | 48 | 71 | -23 |
| NI (right-wing) | 30 | 22 | 8 |
| NI (centre) | 22 | 6 | 16 |
| NI (left-wing) | 16 | 14 | 2 |
| NI (no-vax) | 1 | 1 | |
| Total | 705 | 705 | 0 |
Principalele concluzii sunt:
Ø Centrul politic (Partidul Popular European, Renew şi Social & Democraţi) urmează să se micşoreze şi mai mult, cele mai mari grupuri pierzând locuri. În timp ce PPE ar rămâne cel mai mare grup, decalajul dintre grupul de centru-dreapta şi social-democraţii va continua să se reducă şi mai mult. În special, există câteva partide centriste noi care sunt încă fără afiliere şi care pot fi preluate de grupurile centriste. Este cazul partidelor premierului bulgar Kiril Petkov, prim-ministrului sloven Robert Golob şi fostului prim-ministru slovac Peter Pellegrini, printre alţii.
Ø Se estimează că tabăra naţionalistă va câştiga semnificativ. Deşi nu se aşteaptă ca ID (Identitate şi Democraţie) să crească, din cauza performanţei mai slabe a membrilor italieni şi germani, ECR (Conservatori şi Reformişti) ar câştiga teren substanţial, datorită creşterii Fratelli d’Italia, Vox şi AUR românesc (presupunând că se va alătura ECR). În plus, ar există aproximativ 30 de membri de dreapta neafiliaţi care s-ar putea alătura oricăruia dintre aceste două grupuri (sau potenţial noi). Este cazul partidelor neafiliate în prezent, cum ar fi Fidesz, dar şi a unor partide noi precum Reconquête lui Zemmour.
Ø În schimb, tabăra de stânga ar pierde teren în general, în ciuda revenirii social-democraţilor. Acest lucru se datorează performanţei mai slabe estimate a Verzilor în comparaţie cu rezultatele puternice ale acestora în 2019, când problemele climatice erau în fruntea agendei politice. Cu toate acestea, este, de asemenea, important de menţionat că Verzii tind să aibă rezultate mai bune la alegerile europene decât la sondajele naţionale, aşa că este probabil că cifrele actuale să le subestimeze impactul. Se preconizează că Stânga va câştiga un număr mare de locuri, în principal din cauza scorului actual puternic al partidului lui Mélenchon în Franţa, care compensează sondajele mai slabe ale altor partide de stânga, cum ar fi partidul german Linke.
E interesat de estimat şi componenta Consiliului la momentul votului pentru următorul preşedinte al Comisiei Europene, imediat după alegerile europene.
Ø Proiecţiile noastre arată că raportul de putere în Consiliu în 2024 va fi relativ apropiat de imaginea actuală, deoarece multe ţări nu au alegeri legislative programate înainte de 2024, iar guvernanţilor în funcţie le este mai uşor să fie realeşi în comparaţie cu perioada de post-criză economică. Liderii în funcţie au câştigat până acum 4 din 5 alegeri în 2022 (Portugalia, Malta, Ungaria şi Franţa) şi cu majorităţi parlamentare mari. Până acum, doar guvernul sloven mai puţin popular al lui Janez Janša a fost demis din funcţie în 2022.
Ø Deşi ne aşteptăm ca alţi lideri naţionali actuali să fie realeşi până în 2024, vor exista în continuare curse foarte strânse al căror rezultat ar putea avea un impact semnificativ asupra viitorului echilibru de putere în Consiliu. Alegerile din Italia şi Spania vor fi un test cheie pentru forţele naţionaliste în ascensiune şi eforturile acestora de a formă majorităţi mai conservatoare. Conform cifrelor actuale, forţele de dreapta din Italia şi Spania sunt proiectate să câştige, dar diferenţele dintre blocurile din Spania sunt foarte mici, aşa că nu ne-am aştepta la o mare majoritate în niciun caz. Este, de asemenea, probabil cã Grecia să fie aprig disputată şi ar putea fi necesar mai mult de un singur rând alegeri pentru a conduce la o majoritate funcţională.
Ø Rezultatul viitoarelor alegeri din ţările nordice este probabil să fie strâns, deşi actualii social-democraţi par să fie într-o poziţie mai bună de a-şi păstra majorităţile în comparaţie cu colegii lor de partid din ţările din sudul Europei, cu posibila excepţie a Finlandei. Este esenţial pentru socialiştii europeni să păstreze guvernele acestor ţări pentru a-şi păstra influenţa în Consiliu.
Ø Nu în ultimul rând, alegerile poloneze ar putea fi, fără îndoială, cele mai de impact, deoarece partidul de guvernământ Lege şi Justiţie se preconizează în prezent să-şi piardă majoritatea legislativă. Cu toate acestea, opoziţia va trebui să alcătuiască o coaliţie foarte diversă pentru a demonta guvernul PiS, ceea ce va necesita eforturi considerabile din partea diferitelor familii politice care alcătuiesc tabăra de opoziţie poloneză. O potenţială înfrângere a conservatorilor polonezi ar putea compensa câştigurile probabile ale forţelor conservatoare şi naţionaliste din alte părţi (şi mai ales în Europa de Sud).
Există subiecte care pot influenţă dinamica instituţională, dar şi opinia cetăţenilor pentru votul din primăvară lui 2024. Totuşi, concluziile Conferinţei asupra viitorului Europei, lista transnaţională, discuţia despre schimbarea tratatului european şi nici măcar proiectul Comunitatea Politică Europeană a lui Macron, nu vor afecta masiv intenţia de vot.
Pornid de la aceste premise, poziţia de preşedinte al viitoarei Comisii Europene se joacă, sau cel puţin pare că este încă pe masă. Desigur PPE va forţă o realegere a Ursulei von der Lyne pentru încă cinci ani. Din această cauza PPE nu va propune un sistem al alegerilor primare europene foarte agresiv, preferând să lase alte partide politice să preia o eventuală iniţiativã.
Desigur, este de urmărit abordarea acestui subiect de către PES. Există nevoia unui lidership european la nivelul Stângii, iar alegerile europene sunt un bun prilej de capitalizare a notoritatii dacă avem un sistem democratic, inclusiv, lansat din timp.
La nivelul ţărilor mari europene avem abordări diferite. De exemplu, Germania nu are un interes în schimbarea preşedintelui Comisiei Europene, acordul de guvernare prezent permiţând susţinerea unei persoane care nu face parte din arcul guvernamental actual.
La nivelul Franţei, avem un preşedinte Macron care doreşte să crească scorul electoral al liberalilor europeni. Cel mai probabil va există un joc pro-activ pe segmentul alegerilor primare, dar e important să apară liderul carismatic unei astfel de abordări. Desigur un lider european care nu îi facã umbrã actualului preşedinte francez.
Spania poate să fie cheia alegerilor primare, mai ales că premierul Pedro Sanchez are potenţial să devină liderul incontestabil al Stângii Europene dacă va recâştiga alegerile spaniole din 2023. Problema este că aceste alegeri se organizează târziu, doar spre sfârşitul anului, dând foarte puţin spaţiu de manevră pentru impactul structurat la nivel european.
În acest context, apare şi poziţia de preşedinte al Consiliului, care intră în algoritmul numirilor în funcţii de top european în 2024. Cel mai probabil Ursula von der Lyne va câştiga, la luptã, un nou mandat de preşedinte al Comisiei Europene, dar PPE va ceda fie liberalilor, fie socialiştilor, poziţia de preşedinte al Consiliului.
Toate aceste mesaje duc la concluzia că alegerile primare şi sistemul Spitzenkandidaten nu vor găşi un suport real, fiind şi în 2024 doar un exerciţiu marginal, apreciat mai mult de cãtre experţii europeni decât de cetãţeni.
Dan LUCA conferenţiază în universităţi din Bruxelles şi Bucureşti. Este autorul cãrţii “Mapping the Influencers în EU Policies”.
Doru FRANTESCU este autorul “How to work with the European Parliament” în cadrul volumului de specialitate “How to work with the EU institutions”.
- articol publicat inițial în Ziarul Financiar
